Connect with us

Eveniment

Premiul 1 pentru elevii clujeni la Gala ”Descoperă-ţi Pasiunea în IT” 2023. Au creat o aplicație dedicată nevăzătorilor

Diana Petrescu

Published

on

Premiul 1 pentru elevii clujeni la Gala ''Descoperă-ţi Pasiunea în IT'' 2023. Au creat o aplicație dedicată nevăzătorilor


Aplicaţia Palmsy, un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, care-i ajută să fie independenţi când vine vorba de orientare şi de citirea textului care nu este afişat în braille, le-a adus unor elevi clujeni Premiul I la Gala “Descoperă-ţi Pasiunea în IT” 2023, desfăşurată la FSEGA din cadrul UBB Cluj-Napoca.“Premiul I, în valoare de 4.100 lei, a fost câştigat de echipa Palmsy, alcătuită din Sofia-Maria Bud, Abel-Dumitru Burduhos, Alexandru-Marius Chira, Felix Crişan, Armand Farkas şi Maria-Teodora Pescaru, mentorată de Sorin Ionuţ Băjenaru de la Bosh România. Palmsy este un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, ajutându-i să fie independenţi când vine vorba de orientare şi citirea textului care nu este afişat în braille”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de organizatori.Au mai fost premiaţi elevi şi studenţi din Braşov, Cluj-Napoca şi Oradea.“Cea de-a IX-a ediţie a Academiei Descoperă-ţi Pasiunea în IT (DpIT) a reunit în acest an 120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara care şi-au petrecut o jumătate de an la dezvoltarea a 20 de idei revoluţionare, menite să facă lumea mai sigură, mai eficientă şi mai inteligentă. Cele mai bune dintre aplicaţii au fost premiate luni, 13 noiembrie, la finalul expoziţiei găzduite de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul organizatorilor.Potrivit sursei citate, Premiul II, în valoare de 3.500 lei, a fost obţinut de echipa reciPET, formată din Marcus Cîrnaţ, Ana-Sofia Crişan, Cristian-Ioan Gavrilă, Nicolas Guţu, David-Călin Prodan şi Raul Urianu, mentorată de Flaviu Adrian Centea de la PitechPlus. “reciPET este o soluţie inovatoare care permite oricui să transforme acasă sticlele obţinute din PET în filament pentru imprimanta 3D, pentru a da o nouă viaţă plasticului”, menţionează comunicatul.Anul acesta au fost acordate două premii III întrucât două echipe au obţinut punctaj egal.Astfel, Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei AtruX formată din Ioana-Valeria Gavrilă, Leonardo Moşuţan, Alexandru Mureşan, Darius-Florin Nicoară, Sebastian-Temin Park şi Diana-Alexandra Perşa, mentorată de Marius Cristian Cristescu de la Fortech, o companie GlobalLogic. AtruX este produsul esenţial destinat firmelor de transport mărfuri, conectând comunicarea internă şi securitatea.Tot Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei PillKeeper formată din Maia-Iarina Braicu, Alexandru Crisşan, Bogdan Rus, Matei Rus, Darius-Mihai Timar şi Jessica-Daria Untea, mentorată de Dragoş Petraşcu de la Fortech, o companie GlobalLogic. Aplicaţia PillKeeper îi ajută pe cei care se confruntă cu dificultăţi în respectarea tratamentului.“A fost o ediţie memorabilă. Am văzut la lucru tineri deosebit de talentaţi, gata să schimbe încă de azi lumea de mâine. Sunt minţi strălucite pe care vrem să le păstrăm aici, în România. De aceea este important ca şi alţi actori sociali şi economici să se implice în stimularea creativităţii lor şi în susţinerea lor financiară. Am făcut tot ce a ţinut de noi pentru a-i pregăti pe aceşti tineri să poată contribui la schimbare prin inovare; în continuare, sper că se vor implica şi alţi susţinători, care să le aprecieze realizările şi să îi ajute să valorifice la maximum ceea ce au învăţat în cadrul proiectului”, a declarat preşedintele Asociaţiei DpIT, Liliana Ştefan-Cazacu, organizatorul programului.În total, au fost premiate 80 de persoane – 60 de elevi, 7 studenţi şi 13 mentori -, cu premii în sume de bani şi produse (gadgeturi) în valoare totală de 30.000 lei.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Alex Campian

Published

on

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din istoria festivalului: Keanu Reeves urcă pe scenă la Bonțida împreună cu trupa sa, Dogstar.

Evenimentul, programat între 16 și 19 iulie pe domeniul Castelul Bánffy, promite să depășească așteptările fanilor printr-un mix de artiști legendari și nume fresh care domină topurile internaționale scrie clujcapitala.ro

Un lineup care acoperă tot spectrul muzical

Organizatorii au construit un afiș eclectic, în care se regăsesc trupe iconice precum The Cure și Twenty one Pilots, alături de artiști aflați în plină ascensiune.

Publicul va avea ocazia să-l vadă live pe Teddy Swims, unul dintre cele mai virale nume din ultimii ani, dar și proiecte alternative care au redefinit scena indie și rock, precum Wet Leg sau Nothing But Thieves.

De la underground la mainstream global

Lineup-ul nu ocolește nici zona hip-hop și electronică. Artiști ca Yung Lean și Bladee aduc vibe-ul alternativ, în timp ce nume consacrate precum Chase & Status sau Subtronics garantează show-uri electrizante.

Momentul viral al ediției: Keanu Reeves pe scenă

Cea mai discutată confirmare rămâne însă prezența lui Keanu Reeves. Cunoscut la nivel global pentru rolurile sale din The Matrix sau John Wick, actorul revine în fața publicului într-o ipostază diferită: muzician.

Cu Dogstar, Reeves nu vine doar din nostalgie, ci cu materiale noi și un show care promite să atragă atât fanii filmelor, cât și pe cei ai muzicii live.

Biletele se vând deja

Interesul pentru ediția din 2026 este deja ridicat, iar abonamentele au fost puse în vânzare începând de la 169 de euro. Organizatorii au păstrat și opțiunea de plată în rate, ceea ce face festivalul accesibil unui public mai larg.

Cu peste 200 de artiști confirmați, ediția Electric Castle 2026 se conturează ca una dintre cele mai puternice din ultimii ani, iar momentul Keanu Reeves ar putea deveni highlight-ul verii.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era