Connect with us

Eveniment

PRESA ori JUCĂRIILE, cine câștigă în Mănăștur? Amândouă sunt păguboase

Stefania Heinz

Published

on

PRESA ori JUCĂRIILE, cine câștigă în Mănăștur? Amândouă sunt păguboase

Presa tipărită din Cluj-Napoca dispare treptat, mai ales că online-ul e la putere de ceva vreme. Pe deasupra, municipalitatea a dispus desființarea chioșcurilor de presă din oraș, deși în 2014 a oferit chioșcuri de lux florarilor din Piața Lucian Blaga.
Carmen, o tânără din Cluj-Napoca, a avut pentru o perioadă un chioșc unde vindea și presă. Nu că ar fi avut cine știe ce câștiguri, dar încerca să câștige o pâine cinstită, până când a fost nevoită să își caute o chirie ieftină în altă parte, atunci când difuzorii de presă au primit notificări pentru ridicarea chioșcurilor de presă amplasate pe domeniul public.

Fata și-a închiriat o cameră la un parter de bloc în cartierul Mănăștur, pe strada Primăverii, colț cu Grigore Alexandrescu, unde a adus și… jucării. Însă, deși au făcut casă bună cu jucăriile, ziarele și revistele nu au avut trecere la public. Dar nici jucăriile. Deoarece oamenii cumpărau legume și fructe din acea locație până nu demult. Carmen s-a chinuit cam o lună și apoi a abandonat povestea spunând că nu are rost.

”Nu îmi ajung banii nici pentru chirie. Uitați, mai mult stau pe hârtiile astea cu retururile, pentru câțiva lei… și nimeni nu trece pe aici”, ne spune ea și se gândește să revină la afacerea cu produse cosmetice ”Avon” deoarece, potrivit spuselor ei, oamenii nu merg la magazinul de la parterul blocului să cumpere vreun ziar, o revistă, un rebus, o carte sau jucării. Și Carmen a plecat, după doar o lună de ”funcționare” într-un Mănăștur care nu mai știe cum să se caute prin buzunare pentru leii în plus pe care îi dă alimentele scumpite.  

Amintim că vechile tarabe cu flori din faţa Casei de Cultură a Studenţilor au fost înlocuite în anul 2014 în doar câteva zile, iar comercianţii au fost mutaţi de administrație în gherete speciale pentru care, potrivit informațiilor ZIUA de CLUJ plătesc lunar 550 de lei. Totul s-a întâmplat pentru a da un aer civilizat oraşului, după cum au afirmat la acea vreme autorităţile. Măcar florile în centrul Clujului au trecere deocamdată. Cert e că deocamdată pentru chioșcurile de presă nu s-a luat aceeași măsură a modernizării, ci doar a desființării. Chioșcurile cu covrigi de pe domeniul public merg brici, la fel și cele cu țigări, dar cele cu presa nu mai sunt de interes.

Măsura de înlăturare rapidă a chioșcurilor de presă, fără a aduce altele care să țină pasul cu modernizarea și înfrumusețarea orașului ”comoară” amenință cu dispariția, difuzorii de presă locală și națională tipărită, sau a zeci de reviste și publicații specializate. De aceea, mai multe cotidiene din Cluj-Napoca au solicitat deja Primăriei să revină asupra deciziei de a desființa chioșcurile de presă scrisă din orașul cu mari pretenții europene sau cel puțin să pună la dispoziția distribuitorilor o altă variantă rezonabilă care să nu ducă în cele din urmă la dispariția presei scrise locale.

Source link

Facebook Comments Box
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite