Sponsorizat
Categories: Eveniment

Prima reacție a lui Cosmin Contra despre oferta de la CFR Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat

Patronul CFR are probleme în a-l demite pe Dan Petrescu, antrenor ce vrea 400,000 de euro la plecare. În aceste condiții, s-au suspendat discuțiile cu Cosmin Contra care anunță că este în vacanță.Întrebat despre o posibilă ofertă din partea celor de la CFR Cluj, Cosmin Contra a preferat să păstreze tăcerea, însă nu a negat vehement că va reveni în fotbalul din România.”Oferta de la CFR Cluj? Nu vreau să vorbesc acum despre muncă. Sunt în vacanță, în Grecia, cu familia. Nu-mi arde acum de asta. Voi vedea ce voi face, după vacanță”, a declarat Cosmin Contra, potrivit ProSport.În direct la Digi Sport, Cristi Balaj (51 de ani), președintele clubului, a anunțat că deocamdată, CFR Cluj are o singură variantă de antrenor dacă Dan Petrescu va pleca. Este vorba despre Alin Minteuan, antrenorul secund al echipei.“În acest moment, antrenor este Dan Petrescu, nu discutăm cu alți antrenori. Am văzut declarația domnului Varga, care a fost foarte clar. În situația în care cei doi își vor da mâna și va exista o despărțire amiabilă, pentru că merită ambele părți să primească respect, atunci antrenor pentru următoarea perioadă va fi Minteuan, care e în cadrul clubului.Nu avem mâine un antrenor în situația în care Dan Petrescu pleacă. Urmează să căutăm variante pentru postul de antrenor al echipei. Există respect, urmează un meci în scurt timp. Există posibilitatea ca Dan Petrescu să rămână.Ne dorim să avem un joc mai consistent, pe lângă rezultatele bune care au existat. Vrem să avem o evoluție care să aducă spectatorii în tribune“, a spus Cristi Balaj, în cadrul emisiunii Fotbal Club, citat de Digi Sport.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago