Sponsorizat
Categories: Eveniment

Primarul Bogdan Pivariu, mesaj de 1 decembrie: „Să nu uităm că această zi reprezintă un moment unic”

Sponsorizat
Sponsorizat

Edilul comunei Florești Bogdan Pivariu a ținut să transmită un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.
Primarul celei mai mari comune din țară le-a urat românilor și Floreștiului „la mulți ani”, precizând că această zi este una specială și marcată de recunoștință.

„Dragi floreșteni, am ajuns cu bine și la acest moment cu adevărat emoționant din an în care cinstim eforturile acelor oameni care, de-a lungul istoriei, au avut un vis pentru care au fost gata să se jertfească, acei oameni care au crezut cu tărie într-o Românie unită, acei patrioți care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918!

Anul acesta, din fericire, avem prilejul de a organiza un eveniment restrâns, cu respectarea tuturor normelor în vigoare, prin care să marcăm această zi importantă din istoria României. Evenimentul se va încheia cu defilarea a 30 de militari, care fac parte din U.M. 01463 Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, alături de garda de onoare și comandantul gărzii, în zona Monumentului Eroilor de lângă Primărie.

Să nu uităm că această zi reprezintă un moment unic, special, marcat de recunoștință, solidaritate și speranță. Este ziua în care rememorăm și cinstim jertfa strămoșilor noștri, care au găsit curajul să lupte pentru constituirea Statului Național Român! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, a transmis Pivariu.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago