Sponsorizat
Categories: Eveniment

Primarul din Florești, noi declarații despre atacurile grave la care a fost supus: „Astfel de mizerii nu au ce căuta în comunitatea noastră”

Sponsorizat
Sponsorizat

Edilul celei mai mari comune din țară și familia sa au fost victimele unei agresive campanie de dezinformare și defăimare.
Bogdan Pivariu a transmis, în urmă cu trei zile, că a inițiat procedurile de chemare in instanță a celor responsabili de campania îndreptată împotriva familiei sale și îi asigură pe floreșteni că își va continua proiectele începute.

Primarul Floreștiului a făcut noi declarații, joi, la ZIUA LIVE, pe marginea acestui subiect, precizând că își dorește ca acesta să fie un capitol închis.

„Sunt informații mincinoase la adresa mea și a familiei mele. Sunt niște atacuri josnice care au culminat cu minciună și cu invenție, mai ales că este un subiect sensibil pentru România în această perioadă. Consider că s-a ajuns mult prea departe, iar cei vinovați vor plăti cu siguranță. Înțeleg că acești oameni nu au cum să poarte discuții politico-administrative argumentate, mai ales după catastrofa pe care au abătut-o asupra Floreștiului, astfel recurg la asemenea lucruri josnice.

Au încercat să profite de un subiect care produce multă suferință în România. Ce cultivă aceste personaje este dezbinare și ură, dar Floreștiul nu mai este populația pe care ei cred că o cunosc. Este o populație educată, care știe să prețuiască momentele frumoase. Eu, de felul meu, sunt o persoană constructivă, nu am atacat pe nimeni.

Vreau să înțeleagă toată lumea că astfel de acțiuni reprobabile, le numesc chiar mizerii, nu au ce căuta în comunitatea noastră. Vă asigur că cei vinovați vor plăt. Nu mai vreau să zăbovesc prea mult pe acest subiect. Floreștiul de astăzi nu poate și nu-și permite să pierdă vremea cu asemenea informații mincinoase și atacuri la adresa familiei. Sunt acțiuni de cea mai joasă speță”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

În ultimele zile, au apărut în spațiul public informații care încercau să îl discrediteze pe edilul din Florești promovând agresiv ideea că acesta ar fi fost depistat pozitiv pentru consum de substanțe interzise în urma unui control în trafic și, totodată, că ar avea probleme în căsnicie.

Niciuna dintre acuzații nu a putut fi probată de cei care le-au lansat. Mai mult, nici informațiile legate de controlul în trafic la care ar fi fost supus primarul din Florești nu au fost confirmate de autoritățile în domeniu.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

8 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

15 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago