Connect with us

Eveniment

Primul magazin de canabis la Cluj, închis de OPC. Riscă o amendă de 50.000 lei

Stefania Heinz

Published

on

Primul magazin de canabis la Cluj, închis de OPC. Riscă o amendă de 50.000 lei

SICE, Protecția Consumatorului și Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) au făcut un control la magazinul cu droguri legale deschis, în urmă cu câteva săptămâni, în centrul Clujului. Magazinul este operat de SC Top Head Shop SRL.
Conform OPC, în urma verificărilor s-a constatat că produsele nu aveau traduceri în limba română, maracajul de conformitate CE la produsul cântar de prezicie nu este conform prevederilor legale, produsele alimentare (ciocolată) sunt fără niciun element de caracterizar identificare și, deși pe afișul de intrare este menționat 18+, acest avertisment nu a fost regăsit pe toate produsele. 

Prin urmare, OPC a oprit temporar de la comercializare întreaga cantitate de produse existente în incinta punctului de lucru până la prezentarea documentelor care atestă conformitatea, operatorul economic riscând să fie amendat cu suma de 50.000 de lei. 

Amintim că prima unitate din rețeaua Legalizeit România a devenit funcțională în centrul Clujului, în februarie 2020. Printre produsele comercializate se numără ulei, cremă și tinctură CBD; semințe de cannabis; vaporizatoare; bețișoare parfumate; pastă de dinți, apă de gură, bomboane, cristale, capsule, ciocolată pe bază de CBD; produse CBD pentru animale; accesorii.

După activarea magazinului virtual Legelizeit.ro, primele unități fizice au fost deschise la București: în zonele Universitate și Centrul Vechi. Societatea Legalize IT București, specializată în comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, a înregistrat în 2018 afaceri de 2,2 miloane de lei, cu un profit de 0,7 milioane. Asociații săi sunt Zoubi Wesam (50%), Sorin Băceanu (25%) și Cristian Băceanu (25%).

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Cluj-Napoca sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române: evenimente, concerte și tradiții pe 24 ianuarie!

Alex Campian

Published

on

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca invită întreaga comunitate să participe la Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe 24 ianuarie 2026. Orașul va fi îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a marca 167 de ani de la Mica Unire, printr-un program complet de ceremonii, spectacole folclorice și concerte.

Evenimentele încep la ora 11:00, în scuarul bustului domnitorului Al. I. Cuza (scuarul CEC, B-dul 21 Decembrie 1989, vizavi de Instituția Prefectului Județul Cluj). Programul include:

  • discursuri oficiale;

  • defilarea gărzii de onoare și a Muzicii Militare;

  • ceremonie religioasă;

  • depunerea de coroane și jerbe de flori;

  • Hora Unirii.

Ceremonia este organizată de Instituția Prefectului Județului Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, împreună cu Divizia 4 Infanterie „Gemina”.

Manifestările continuă în Piața Unirii, cu momente artistice care vor anima întreaga zi:

  • 13:00 – Regal folcloric: Ansamblul folcloric Ioan Berci, artiști locali precum Mariana Gabrian Sfechiș, Roxana Poiană, Florian Roșan, Andra Cocian, Iulia Bucur, Ioana Breda Morar, Narcisa și Ana Georgeta Balla și alții, acompaniați de Orchestra Regal Transilvan.

  • 19:00 – Concert Semnal M.

Pe 24 ianuarie va fi și ultima zi a iluminatului festiv din centrul orașului:

  • „Corul Îngerilor” (strada Iuliu Maniu) – spectacole la 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:45

  • „Pădurea de Crăciun” (strada Universității) – spectacole la 17:15, 17:45, 18:15, 18:45, 19:15, 19:45, 20:15, 20:45, 21:15

Evenimentul este organizat cu sprijinul partenerilor oficiali Terapia – O companie Sun Pharma, Iulius Mall Cluj-Napoca, partener principal Ursus, și al altor parteneri precum Coca-Cola, Alexandrion, Coral Impex, Distribuție Energie Electrică România și Why Not Us. Parteneri media: TVR Cluj, Radio Impuls, Radio Cluj.

Restricții de circulație

Primăria Cluj-Napoca informează participanții că pe perioada manifestărilor vor exista restricții de circulație:

  • 22 ianuarie 2026, ora 7:00 – 25 ianuarie 2026, ora 22:00 – restricționarea circulației pe banda trei de pe latura de Est a Pieței Unirii, când situația o impune;

  • 24 ianuarie 2026, 11:30 – 12:00 – restricționarea circulației pe B-dul 21 Decembrie 1989, zona intersecției cu Piața Avram Iancu și strada Cuza Vodă;

  • 24 ianuarie 2026, 17:00 – 20:00 – închiderea traficului pe str. Napoca, Piața Unirii (latura de Sud și Est) și B-dul Eroilor.

La mulți ani, România! La mulți ani, Cluj-Napoca!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Un nou concept culinar atrage publicul la Iulius Mall Cluj: Bite Me Korea, succes din prima zi

Alex Campian

Published

on

Food court-ul de la Iulius Mall Cluj continuă să se dezvolte prin concepte internaționale care aduc diversitate și experiențe culinare actuale. Cea mai recentă inaugurare, restaurantul Bite Me Korea, a confirmat interesul tot mai mare al clujenilor pentru street food-ul asiatic, reușind să atragă peste 700 de vizitatori chiar în ziua deschiderii spune monitorulcj.ro

Noua locație propune reinterpretarea unuia dintre cele mai populare preparate din Coreea de Sud, corndog-ul, adaptat gusturilor locale prin combinații variate de texturi și sosuri. Aluatul consistent, acoperit cu panko, cuburi de cartofi crocanți sau orez expandat, este completat de sosuri dulci, picante sau cu note cremoase, oferind o experiență culinară echilibrată și ușor de personalizat.

Meniul Bite Me Korea include mai multe opțiuni apreciate de public: Corndog Clasic, Special cu sos ranch, Potato Dog cu cartofi, Spicy Dog cu sos cheddar și pudră Cheetos Flamin’ Hot, precum și Crispy Rice Dog, cu rice puffs. Pentru cei care doresc să testeze mai multe sortimente, sunt disponibile formulele Signature Box, cu trei corndogi diferiți, sau Pocket Menu, ce combină un corndog cu o porție de cartofi prăjiți. Oferta este completată de garnituri și sosuri speciale, gândite pentru a evidenția gustul fiecărui produs.

Deschiderea Bite Me Korea consolidează poziția Iulius Mall Cluj ca punct de referință pentru concepte culinare moderne și internaționale, adresate atât tinerilor, cât și publicului larg interesat de noi tendințe gastronomice.

Vizitatorii sunt invitați să descopere în food court un preparat emblematic al bucătăriei coreene, reinterpretat într-o formulă contemporană, chiar în centrul Clujului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era