Connect with us

Eveniment

Profesor UBB Cluj, despre venirea trupelor franceze în România. „Nu vreau să stric petrecerea, dar…”

Diana Petrescu

Published

on

Profesor UBB Cluj, despre venirea trupelor franceze în România. „Nu vreau să stric petrecerea, dar...” 1

Profesorul Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş‑Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) explică vestea primirii de trupe franceze. Veste care l-a luat prin surprindere pe Klaus Iohannis care nu a reușit să aibă o reacție oficială până astăzi.Valentin Naumescu: „RECOMAND UN OPTIMISM MODERAT FAȚĂ DE PERSPECTIVA CONCRETIZĂRII PREZENȚEI, SOLIDITĂȚII ȘI STABILITĂȚII PE TERMEN LUNG A TRUPELOR FRANCEZE ÎN ROMÂNIA.Nu vreau să stric petrecerea, dar… Am văzut că mulți sunt entuziasmați de anunțul de astăzi. Da, este un anunț inspirat din punct de vedere politic (deloc surprinzător pentru abilitatea președintelui Macron) dar nu ar trebui să ne emoționeze, cel puțin nu deocamdată, și o să explic de ce.Desigur, este un lucru bun că Franța anunță (chiar dacă foarte oportunist, într-un moment fierbinte pentru Europa de Est și pentru reconfigurarea statutului marilor puteri) trimiterea de trupe în România.Să le vedem mai întâi sosite aici, puternice și convingătoare (nu doar simbolice, fluturând un steag pe catargul unui vas ancorat în portul Constanța), instalate în baze permanente, cu un mandat clar aprobat de cele două parlamente și clarificat de NATO, să știm ce contracte trebuie să semnăm și cât ne vor costa (da, o să apară și “achizițiile” pe care trebuie să le facem, firește), și apoi vom saluta cu toată căldura suportul militar stabil al Franței pentru România, alături de o atitudine fermă a Parisului la adresa Rusiei!Chiar îmi doresc să mă număr printre marii admiratori ai revenirii istorice a Franței în România ca hard power!
O evaluare solidă a aportului francez la securitatea României și la descurajarea intențiilor Rusiei de-a-și reface sfera de influență în Europa de Est vom putea formula însă peste 3-4 ani sau chiar mai mult. Nu acum. Nu avem suficiente elemente de evaluare.Până atunci, să analizăm contextul în care a apărut acest anunț, cu mare pompă. În Franța este campanie electorală, mai sunt 80 de zile până la alegerile prezidențiale. Dl. Macron are nevoie de veșnica extremistă (acum uzată) Marine Le Pen în finală, pentru a fi sigur de realegere. Are șanse reale să se întâmple așa, cu discursul de acum, care tinde să polarizeze societatea franceză și să o scoată din cursă pe candidata republicanilor. Pe acest fond, dl Macron dorește să se profileze ca lider al UE, cu viziune amplă și responsabilități globale, ceea ce este, de asemenea, foarte bine.Dincolo de campania electorală, suntem și în timpul președinției franceze a UE. Dl. Macron a anunțat o serie de reforme și propuneri/măsuri precum schimbarea regulilor Spațiului Schengen (reforma Spațiului sau “Noul Schengen” – după ce Franța s-a numărat printre puținele state care s-au opus aderării României, din 2011 încoace), “Busola Strategică”, parteneriatul strategic cu Africa (?!), relațiile cu Balcanii de Vest, măsuri în domeniul consolidării ideii de Apărare Europeană Comună, măsuri sociale etc. Pentru cele mai sensibile dintre acestea, cele de politică externă și securitate, este nevoie de UNANIMITATE în Consiliul UE, deci și de aprobarea României.Este limpede că un asemenea anunț are pretenția de a fi urmat de un cor exaltat de mulțumiri și recunoștință din partea Bucureștiului și, bineînțeles, de susținerea necondiționată din partea României la Bruxelles, pentru toate măsurile propuse în acest semestru și pentru cele de după realegerea președintelui Macron.Cât de naivi să fim pentru a nu înțelege dimesiunea oportunistă a anunțului? Instalarea unor capacități militare serioase necesită timp. Scutul de la Deveselu s-a realizat în vreo 7 ani de la semnarea Acordului. Facilitățile de la aeroporturile Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu au fost extinse de americani în aproape un deceniu.Proiectele de acest fel durează mult, dacă sunt serioase, și necesită investiții de sute de milioane de dolari sau Euro. Dacă astăzi faci brusc un anunț și aștepți să culegi dividende politice mâine, un pic de îndoială tot stârnești. Nu am auzit nimic de mărimea alocării bugetare pentru batalionul francez din România și timpul de operaționalizare.În fine, cel mai important aspect este cel al declarațiilor nefericite pe care dl Macron le-a făcut cu doar o zi înainte de entuziasmantul anunț de astăzi, și anume că Franța dorește negocierea cu Rusia a unei noi ordini europene de securitate.Noi (România) NU dorim negocierea unei noi ordini de securitate cu Rusia, pentru că știm bine – tocmai ne-a spus-o președintele Putin – ce dorește Rusia în Europa de Est. Adică o sferă de influență. Nu înțelegem ce fel de ordine nouă de securitate dorește dl Macron să negocieze cu Rusia. Sperăm însă că nu trimite aici trupe doar pentru a avea de unde să le retragă, peste câțiva ani, după negocierea cu Rusia!Încă o dată, ca să fie clar. Este un anunț inspirat, în principiu foarte bun, dar vă recomand un optimism moderat pe termen mediu și lung față de soliditatea și stabilitatea contribuției militare franceze la apărarea și securitatea României. O schimbare peste noapte, atât de bruscă și de semnificativă, a strategiei Franței și viziunii Parisului privind relațiile cu Rusia sau cu privire la dorința de diminuare a influenței SUA în Europa (pe care Franța o afirmă demult, de când spunea că NATO este în “moarte cerebrală”) nu puteau să se producă de ieri pe azi.Să nu ne repezim ca sălbaticii la mărgele de sticlă. Să vedem despre ce trupe este vorba, ce mandat vor avea, cât de mare este alocația bugetară franceză, să știm ce trebuie să cumpărăm noi (guvernul României) de la companiile franceze și cât costă etc.Ar trebui să luăm cât se poate de în serios primul anunț făcut de dl Macron în această serie fulminantă de discursuri de imagine, adică pe cel de ieri, care privește dorința negocierii cu Rusia a unei noi ordini de securitate. Pe acesta ar trebui să-l luăm în serios și să cerem explicații, ca între aliați și prieteni. (pentru cei care au scăpat știrea, articolul în comentarii)”.Bogdan Aurescu, despre anunţul preşedintelui Franţei, Emmanuel MacronMinistrul de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, joi, anunţul important al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, privind disponibilitatea ţării sale de a participa la prezenţa militară NATO în România, pe Flancul Estic, el afirmând că ”este rezultatul notabil al eforturilor constante ale preşedintelui Klaus Iohannis”. El i-a mulţumit şefului diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, pentru dialogul fructuos pe acest subiect, anunță news.ro.Ministrul de Externe a transmis mesajul pe pagina de Twitter: ”Anunţul important al Preşedintelui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară NATO în România pe Flancul Estic e rezultatul notabil al eforturilor constante ale Preşedintelui Klaus Iohannis. Mulţumesc, JY LeDrian, pentru dialogul nostru fructuos pe acest subiect!”Franţa trimite portavionul nuclear Charles de Gaulle în Mediterana. Alte nave şi avioane franceze vor fi desfăşurate în Marea NeagrăPortavionul cu propulsie nucleară al Franţei, Charles de Gaulle, va pleca în Marea Mediterană în februarie pentru a participa la lupta împotriva grupării Stat Islamic în Siria şi Irak, a anunţat joi ministrul apărării, Florence Parly. În luna aprilie, nave militare şi avioane franceze vor fi desfăşurate în apropiere de România, pentru a participa la manevre militare în Marea Neagră, relatează Digi 24.În plus, „unele mijloace maritime şi aeriene vor fi desfăşurate în Marea Neagră şi în special în România, fără îndoială o fregată, pentru a participa la un exerciţiu la începutul lui aprilie. Iar avioanele vor executa zboruri deasupra Mării Negre”, a adăugat amiralul francez Gilles Boidevezi, comandant al zonei maritime Mediterana, informează Agerpres.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era