Sponsorizat
Categories: Eveniment

Pruncucidere la Cluj: Bebeluș mort după ce mama l-a născut pe ascuns, acasă şi l-a abandonat în cadă

Sponsorizat
Sponsorizat

O femeie din Cluj în vârstă de 40 de ani a născut acasă, pe ascuns. Ea și-a abandonat bebelușul într-o cadă, unde a fost găsit mort câteva ore mai târziu.  Cauza morţii copilului ar fi o hemoragie puternică, pentru că femeia nu i-ar fi tăiat bine cordonul ombilical.
Conform medicilor, se pare că bebelușul s-ar fi născut viu, chiar la termen, însă a murit în cele câteva ore în care a fost lăsat nesupravegheat în cadă, transmite observatornews.ro.

Femeia, care mai are cinci copii, este din Rugăsești, județul Cluj. Ar fi născut vineri noapte, deși nimeni din familie nu știa că este gravidă. Fratele ei a sunat la ambulanță când a văzut că femeia sângerează puternic și a cerut ajutorul medicilor. Ulterior a fost găsit și bebelușul: o fetiță deja decedată în cada din baie.

Femeia a fost transportată la spital, unde a fost internată, iar fetița a fost preluată de medicii legiști. Pentru moment, cauza mortii copilului ar fi o hemoragie puternică, pentru că femeia nu i-ar fi tăiat bine cordonul ombilical.

Deşi toate indiciile duc spre pruncucidere, deocamdată, anchetatorii iau în calcul 3 variante în acest caz: avort provocat, avort spontan sau pruncucidere.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago