Sponsorizat
Categories: Eveniment

Reacția TVR după ce suporterii ”U” Cluj au fost înjurați pe postul public: ”Un pamflet semnat de un regizor premiat”

Sponsorizat
Sponsorizat

Suporterii echipei clujene Universitatea Cluj au prezentat imagini dintr-o emisiune a televiziunii publice în care clubul e înjurat. Postul public TVR aduce o serie de clarificări.
Șepcile Roșii 1919 au semnalat paptul că în miezul zilei, pe televiziunea națională, Universitatea Cluj este înjurată. ”Suntem interesați de o poziție oficială din partea Televiziunii Naționale, în ceea ce privește această întâmplare”, au transmis luni suporerii echipei clujene.

Televiziunea Română a oferit un punct de vedere oficial, după controversa făcută publică de fanii Universității Cluj, care s-au revoltat după ce în filmul animat maghiar „Matyas, Matyas”, difuzat pe TVR 1, au putut observa prezența unor cuvinte triviale la adresa lui „U”.

Postul public TVR aduce o serie de clarificări, precizând că filmul respectiv reprezintă un pamflet și că acesta „include secvenţe şi inscripţii care prezintă realitățile Clujului din anul 2008 într-un registru caricatural”.

”Producătorii nu au avut intenţia să aducă atingere imaginii suporterilor şi Universităţii Cluj, echipa nefiind subiectul filmului”, se arată în punctul de vedere emis de Televiziunea Română, solicitat de GSP încă din cursul zilei.  

Comunicat Televiziunea Română
”Decizia de difuzare a filmului a avut în vedere şi distincţiile obţinute, de-a lungul timpului, atât de această producţie, cât şi de autoarea Cecília Felméri – cadru universitar la secția foto/video/media a Universității Sapientia din Cluj-Napoca. 

„Mátyás, Mátyás” a fost distins, printre altele, cu Premiul pentru cea mai bună producție autohtonă la Anim est (2010) și a câștigat Premiul Municipiului Târgu Mureș la Festivalul Alter-Native (2011). În anul 2011, a fost nominalizat la Premiile Gopo 2011, secțiunea cea mai bună animație.” 

Totodată, Televiziunea Română subliniază că, prin programarea şi difuzarea acestei producţii, nu a intenţionat să aducă atingere imaginii Universităţii Cluj, să jignească echipa de fotbal sau pe suporterii săi şi nici să lezeze imaginea cuiva, ci doar să ofere publicului un pamflet semnat de un regizor premiat”, a transmis TVR, citată de GSP

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago