Sponsorizat
Categories: Eveniment

Rechinul ucigaş din Hurgada, văzut în larg cu câteva minute înainte de atac/ Salvamarii, amuzaţi de avertismentul unei fetiţe: “E un delfin”

Sponsorizat
Sponsorizat

Apar noi detalii cutremurătoare în cazul celor două femei ucise de rechin în Egipt, într-o stațiune din zona Hurgada, dintre care o româncă.
Un turist român, martor la teribila scenă în care femeia din Austria a fost atacată de un rechis, a povestit ce a văzut.
 
Femeia înota singură în stânga pontonului de la hotelul Tropitel, în stațiunea Sahl Hasheesh. Bărbatul spune că salvamarii din zonă au fost atenționați de o fată, chiar înainte de atac, că în apă se află un rechin.

“Au fost atenționați salvamarii, această fetiță care plângea în hohote și cred că este marcată pe viață, spunea că i-a zis „Shark, shark, it is a shark”, iar răspunsul a fost „Nooo, it is a dolphin”. Ori nu trebuie să fii mare expert ca să știi că există o diferență foarte mare între aripioara dorsală a unui delfin și cea a unui rechin”, a spus românul, potrivit stirileprotv.ro.

De asemenea, se pare că rechinul ucigaş ar fi fost văzut în larg cu 15 minute înainte de dublul atac, iar cei care l-au zărit i-ar fi informat pe salvamari, dar aceştia ar fi râs spunând că nu există rechini în Sahl Hasheesh

“Vorbitori de limba engleză care stăteau la debarcader au văzut un rechin cu 15 minute înainte de atac și au avertizat salvamarii. Dar au râs de ei, spunând că nu există rechini în Sahl Hasheesh și nu au fost niciodată”, a spus un turist rus, conform The Sun.

După atacul femeii din Austria, la o distanţă de circa 600 m, în acel golf, a fost găsit trupul neînsufleţit al unei turiste din România, la rândul ei victima unui rechin.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago