Sponsorizat
Categories: Eveniment

Rețea de crimă organizată, specializată în trafic de migranți și trafic de droguri care opera şi la Cluj, destructurată de DIICOT

Sponsorizat
Sponsorizat

O rețea de crimă organizată, specializată în trafic de migranți și trafic de droguri care opera şi în judeţul Cluj, a fost destructurată de polițiștii români. 

La data de 28.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate – Satu Mare au pus în aplicare 36 mandate de percheziții domiciliară pe teritoriul României, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, creat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți și trafic de droguri de mare risc, a transmis presasm.ro.

În cursul anului 2022, mai multe persoane, în principal cetățeni români, au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, de origine afro-asiatică, pe ruta Ungaria-Austria. Migranții, după ce ajungeau ilegal pe teritoriul Ungariei, erau preluați de către membrii grupului infracțional din zona localității Szeged/Ungaria și erau transportați, în condiții precare, până în apropierea localității Nickelsdorf/ Austria, pentru suma de 3.000 euro pentru fiecare migrant.

În cadrul cercetărilor s-a conturat bănuiala rezonabilă că membrii grupului infracțional organizat au realizat peste 20 de transporturi de migranți pe teritoriul Ungariei. Parte din aceste transporturi au fost interceptate, de către membrii maghiari ai echipei comune de anchetă, pe teritoriul Ungariei, unii dintre organizatori fiind arestați preventiv de către autoritățile judiciare din Ungaria.

De asemenea, s-a reținut și faptul că grupul infracțional organizat a săvârșit, concomitent, infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc, pe ruta Olanda-Austria-Ungaria-România.

Pe teritoriul țării noastre au fost realizate două capturi de droguri traficate de membrii grupului, 2,7 kilograme de droguri de mare risc (3 CMC, amfetamina și ketamină), pe raza județului Constanța, care urmau să fie comercializate în cadrul unui festival, respectiv 500 grame de drog de mare risc (3 CMC), pe raza județului Cluj.

De asemenea, în cadrul cauzei penale instrumentate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, cercetările au fost extinse cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, membrii grupului înființând societăți comerciale pe care le utilizează în scopul disimulării originii sumelor de bani obținute din activitățile infracționale.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Constanța, Alba și Timișoara și IPJ Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Documentarea activității infracționale a fost realizată cu sprijinul EUROPOL.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago