Sponsorizat
Categories: Eveniment

S-a ales cu permisul suspendat și cu o amendă usturătoare după ce a “fentat” bariera de pe strada Fabricii de Zahăr

Sponsorizat
Sponsorizat

Un bărbat de 34 de ani, care se deplasa cu o mașină pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca, a fost oprit de polițiști și amendat.
Polițiștii clujeni de la Rutieră au oprit, luni, 10 iulie 2023, în jurul orei 07:40, un conducător auto care se deplasa pe strada Fabricii de Zahăr din municipiu, după ce acesta nu a respectat obligația de a opri autovehiculul la trecerea la nivel cu cale ferată, în contextul în care barierele erau coborâte. 
 
“Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsura complementară acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile”, a transmis IPJ Cluj.

Testarea bărbatului cu etilotestul a indicat rezultat negativ.

De asemenea, polițiștii reamintesc importanța respectării regulilor de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată.

Potrivit legii, șoferul este obligat să oprească atunci când:


barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
semnalul cu lumini roșiii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;
întâlnește indicatorul ”Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, ”Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau ”Oprire”.

Este important de reținut faptul că în cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul acestuia este obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul și să elibereze platforma căii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezența vehiculului cu orice mijloc adecvat.

Participanții la trafic, care se găsesc în apropierea locului unde un vehicul a rămas imobilizat pe calea ferată, sunt obligați să acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea prezenței lui. 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago