Sponsorizat
Categories: Eveniment

“Să-mi fac planuri de concediu în această vară?”. Ce spune Raed Arafat

Sponsorizat
Sponsorizat

Starea de urgență decretată în România se va încheia pe 15 mai, iar companiile aeriene au anunțat deja că, de la sfârșitul lunii aprilie, își reiau zborurile, astfel că mulți români se întreabă dacă vor putea pleca în vacanță la vară.
Iată ce a răspuns, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, la întrebarea: „Să-mi fac planuri de concediu în această vară?”:

„În primul rând, unde vrea să facă concediul, și în al doilea rând, indiferent de unde vrea să îl facă, aș fi rezervat să îi spun să își facă acum planuri de vacanță. I-aș zice să aștepte și să vadă cum evoluează situația. De exemplu, sunt țări care deja au anunțat că primesc oamenii numai dacă au certificat că s-au testat și sunt negativi COVID, certificat recent. Însemnătatea certificatului este oricum foarte redusă, pentru că poți fi negativ astăzi și după câteva zile să devii pozitiv. Acele «pașapoarte COVID-19» de care vorbea și OMS dau statusul persoanei la momentul testului și nu peste două, trei zile când ajunge în țara respectivă. (…) Aș fi încă rezervat să spun cuiva să-și facă facă planuri de vacanță și să plece în concediu, pentru că nu pot să spun acest lucru până nu vedem evoluția coronavirusului, nu numai în România, ci și în alte zone. (…) Așa că încă e devreme să vorbim de concedii“, a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago