Sponsorizat
Categories: Eveniment

Se deplasează terenul în zonele cu construcţii haotice din Cluj. Hartă din satelit

Sponsorizat
Sponsorizat

O hartă realizată pe baza datelor satelitare culese pe o perioadă de cinci ani dezvăluie o serie de zone din România care se scufundă cu câțiva centimetri pe an. Şi Clujul are câteva zone problematice.
 
Conform datelor satelitare, cartierul Bună Ziua, în care s-au construit rapid foarte multe clădiri rezidențiale, se deplasează cu pana la 12 mm/an. „De asemenea, zonele înclinate din apropierea străzii Republicii aluneca cu 6-8 mm/an”, a menționat directorul Terrasigna, compania care a realizat studiul.

Cauzele instabilității terenului pot fi diverse, în funcție de aria geografică studiată, dar monitorizarea acestor deplasări, chiar și de ordin milimetric, este esențială în mai multe domenii. Lucrările de construcție de amploare au nevoie de studii ale mișcărilor de teren, pentru a evita greșeli majore de planificare, iar orice lucrări subterane — cum ar fi tuneluri sau linii de metrou — trebuie monitorizate constant, pentru a putea interveni rapid cu măsuri de remediere. „Cele mai importante obiective de monitorizare ar fi zonele unde sunt elemente de infrastructură importante — autostrăzi, drumuri și poduri, printre altele. În cazul acestora, instabilitățile, fie ele tasări sau alunecări de teren, care nu sunt remediate la timp ar putea avea consecințe foarte serioase”, a precizat Delia Teleagă, Coordonatorul Departamentului Tehnic în cadrul Terrasigna.

 

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago