Categories: Eveniment

Se pregăteşte CARANTINA pentru reşedinţa unui judeţ vecin Clujului

În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de ieri, s-a decis parcurgerea demersurilor pentru carantinarea municipiului Bistriţa, unde incidenţa cazurilor de CoVid-19 a ajuns astăzi la un număr de 9,01/1000 locuitori fără focare, respectiv 9,83/1000 locuitori cu focare.
Direcţia de Sănătate Publică a înaintat astăzi către Institutul Naţional de Sănătate Publică analiza ce cuprinde şi datele statistice din ultimele 14 zile, documentaţie care stă la baza Hotărârii de carantinare.

Măsurile care vin în sprijinul combaterii pandemiei cauzate de noul Coronavirus şi care sunt propuse Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă prevăd mai multe restricţii.

Este important de reţinut că lista restricţiilor poate fi modificată la recomandarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Hotărârea carantinării municipiului Bistriţa intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial.

Restricţii propuse:

– Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

– Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

– Instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată:

1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona carantinată şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;

2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de Declaraţie pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz;

3. în intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei carantinate se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10:00 – 14:00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06:00 – 10:00, respectiv 14:00 – 20:00;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;

j) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

k) participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l) pentru achiziţia, service-ul, afectarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

m) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

n) participarea la activităţi religioase.

4. în intervalul orar 22.00-06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3, lit.a), c), d), m).

5. în/din zona carantinată este permisă intrarea/ieşirea pentru:

a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi pentru aprovizionarea populaţiei;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, a asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;

c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei respective;

d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

e) elevii/studenţii care au domiciliul în zona carantinată şi care urmează cursurile unor unităţi de învăţământ din unităţi administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;

f) deplasarea din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

g) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

h) urgenţe medicale.

6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţie de serviciu, adeverinţă eliberată de angajator sau o declaraţie pe proprie răspundere.

7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe proprie răspundere, completată în prealabil.

8. Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura. Declaraţia poate fi prezentată în format letric (suport de hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

9. În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

10. Se permite tranzitarea localităţii Bistriţa de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.

11. Prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bistriţa-Năsăud se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media.

12. Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 şi al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane;

14. Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 şi al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din unitatea administrativ teritorială menţionată la art. 1 alin. (2) şi măsurile de ordine publică vor fi organizate şi coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, al Poliţiei Locale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, efective din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, DSVSA, ITM, Protecţia Consumatorului, ISCTR sau altor funcţionari anume desemnaţi prin dispoziţie a primarului unităţii administrativ teritoriale.

Se interzic următoarele activităţi în zona carantinată:

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, etc) în spaţii închise şi deschise;

2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise cum ar fi: evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor, cu excepţia activităţilor de preparare a hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumuseţare ( incluzând, dar fără a se limita la acestea) saloane de coafură, frizerii, cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj, etc;

6. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991;

7. organizarea cu public în spaţii închise şi deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor, activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment;

8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor şi talciocuri.

– Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare în intervalul orar 06.00 – 20.00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant, care pot avea program non-stop.

– Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

– În cazul centrelor comerciale/ parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8mp/persoană cu respectarea normelor de distanţare, respectiv protecţie sanitară.

– Operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcţionare precum şi a restricţiilor stabilite, inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.

– Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi sărbătorile legale prevăzute prin legi sau alte acte normative, centrele comerciale tip Mall îşi vor suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.

Fac excepţie de la prevederile de mai sus operatorii economici care comercializează produse alimentare, farmaciile, curăţătoriile, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum şi cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu (operatorii economici din zona de fast food).

– Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

3 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

5 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago