Connect with us

Eveniment

Senatorul Lungu (PMP) alături de Donald Trump la National Prayer Breakfast în Washintgon

Stefania Heinz

Published

on

Senatorul Lungu (PMP) alături de Donald Trump la National Prayer Breakfast în Washintgon

La fiecare ediție este prezent și se adresează invitaților și președintele Statelor Unite.
Senatorul Vasile-Cristian Lungu, președintele PMP Cluj a fost singurul invitat român din Parlamentul României, la cea de-a 68-a ediție a celui mai important eveniment politic american: „Mic Dejun cu Rugăciune” (National Prayer Breakfast).

Evenimentul are loc anual din 1930 și îi întrunește aproape pe toți senatorii și congresmanii americani în funcție și retrași. La eveniment sunt invitați și politicieni din peste 100 de țări și reprezentanți ai mediului de afaceri. 

În cadrul evenimentului din 6 februarie, prezența președintelui SUA, Donald Trump a avut o dublă semnificație dat fiind faptul că fusese achitat cu câteva ore înainte, de acuzațiile de abuz  de putere pe care democrații i le-au adus.

În primele sale comentarii publice, făcute după ce a fost achitat de Senat, preşedintele american, Donald Trump, i-a atacat pe democraţii care l-au pus sub acuzare, calificând-i drept “persoane necinstite, care au rănit naţiunea”.

Trump a spus că nu poate permite ca ceea ce s-a întâmplat în timpul procesului său de “impeachment” să continue: “Familia mea, ţara noastră măreaţă şi preşedintele vostru au fost trecute printr-o experienţă îngrozitoare de unele persoane foarte necinstite şi corupte. Ei au făcut tot posibilul pentru a ne distruge şi, astfel, au rănit grav naţiunea noastră. Ei ştiu că ceea ce fac este greşit, însă ei se pun pe ei înşişi cu mult înaintea ţării noastre”.

Președintele SUA, Donald Trump a punctat în discursul său și importanța libertății religioase și acțiunile administrației Trump în încurajarea libertăților religioase. Donald Trump a afirmat și că „orice copil este un dar sfânt de la Dumnezeu”, întărind poziția republicanilor anti-avort. “Este o onoare pentru mine ca membru al Parlamentului României să fiu invitat în acest an la National Prayer Breakfast. După achitarea de Senat a președintelui Trump este primul eveniment la care este prezent, iar remarcile pe care le-a făcut aici au întărit poziția SUA împotriva persecuției religioase a creștinilor care are loc acum mai ales în Africa, Orientul Mijlociu și China.” a afirmat senatorul Vasile-Cristian Lungu.

National Prayer Breakfast a început în 1930 ca o adunare a congresmenilor americani cu scopul de a se ruga pentru credință și pentru a reduce divergențele între grupurile religioase. Prin prezența președinților americani la acest eveniment, National Prayer Breakfast a devenit o întâlnire religioasă și politică de mare prestigiu.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Alex Campian

Published

on

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din istoria festivalului: Keanu Reeves urcă pe scenă la Bonțida împreună cu trupa sa, Dogstar.

Evenimentul, programat între 16 și 19 iulie pe domeniul Castelul Bánffy, promite să depășească așteptările fanilor printr-un mix de artiști legendari și nume fresh care domină topurile internaționale scrie clujcapitala.ro

Un lineup care acoperă tot spectrul muzical

Organizatorii au construit un afiș eclectic, în care se regăsesc trupe iconice precum The Cure și Twenty one Pilots, alături de artiști aflați în plină ascensiune.

Publicul va avea ocazia să-l vadă live pe Teddy Swims, unul dintre cele mai virale nume din ultimii ani, dar și proiecte alternative care au redefinit scena indie și rock, precum Wet Leg sau Nothing But Thieves.

De la underground la mainstream global

Lineup-ul nu ocolește nici zona hip-hop și electronică. Artiști ca Yung Lean și Bladee aduc vibe-ul alternativ, în timp ce nume consacrate precum Chase & Status sau Subtronics garantează show-uri electrizante.

Momentul viral al ediției: Keanu Reeves pe scenă

Cea mai discutată confirmare rămâne însă prezența lui Keanu Reeves. Cunoscut la nivel global pentru rolurile sale din The Matrix sau John Wick, actorul revine în fața publicului într-o ipostază diferită: muzician.

Cu Dogstar, Reeves nu vine doar din nostalgie, ci cu materiale noi și un show care promite să atragă atât fanii filmelor, cât și pe cei ai muzicii live.

Biletele se vând deja

Interesul pentru ediția din 2026 este deja ridicat, iar abonamentele au fost puse în vânzare începând de la 169 de euro. Organizatorii au păstrat și opțiunea de plată în rate, ceea ce face festivalul accesibil unui public mai larg.

Cu peste 200 de artiști confirmați, ediția Electric Castle 2026 se conturează ca una dintre cele mai puternice din ultimii ani, iar momentul Keanu Reeves ar putea deveni highlight-ul verii.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era