Sponsorizat
Categories: Eveniment

Și-a deschis un restaurant și o pensiune în Cluj după ce a făcut istorie la CFR: „Mă simt la Cluj ca la mine acasă, în Portugalia”

Sponsorizat
Sponsorizat

Nuno Claro (46 de ani), multiplu campion cu CFR Cluj, a renunțat la Portugalia natală și s-a mutat definitiv în România. S-a căsătorit cu o româncă, Teodora, iar acum cei doi au grijă de un restaurant și o pensiune lăsată moștenire, pe „Cetățuia” Clujului.Încă din primul sezon, portarul și-a trecut în CV titlul de campion al României, apoi a mai „arestat” două trofee, în 2010 și 2012. Cu mici experiențe după finalul carierei de la CFR, la ACS Poli și Olt Slatina, Nuno Claro s-a întors acasă. Acasă la Cluj pentru că Ardealul a devenit marea lui iubire.„Mă simt la Cluj ca la mine acasă, în Portugalia. Nu mă gândeam niciodată că o să rămân în România, dar toate s-au întâmplat să fie așa, iar acum sunt foarte fericit pentru alegerea pe care am făcut-o”, recunoaște acesta.După ce-a spus stop fotbalului „a fost dificil la început, mai ales că am făcut 14 ani fotbal de performanță”. Și chiar a avut probleme serioase în primele luni pentru că “visam terenul, mă trezeam dimineața și nu mai aveam niciun rost…”.Dar alături de soția sa, Teodora, a decis că e momentul să facă un pas în carieră și-a intrat în afaceri. „Suntem de 11 ani împreună, mi-a fost mereu aproape, cu ajutorul ei m-am adaptat în România. Ea a fost unul dintre principalele motive pentru care m-am stabilit în țara voastră“, spune Nuno pentru Gazeta Sporturilor.„Soția mea a pornit afacerile aici, după ce-a moștenit acest restaurat. Este un business din 1993, chiar dacă la început a avut altă locație. Am ales că ne mutăm aici, pe Cetățuia, în ianuarie 2013. Este o afacere de familie, ne simțim foarte bine. Aici lucrează unchiul meu, cumnatul, dar și un nepot. Lucrăm toți împreună ca să avem un restaurant frumos și să primim clienții așa cum se cuvine”, dezvăluie fostul portar.Afacerea merge bine, lumea venind aici în special pentru o panoramă superbă, de la înălțime, a Clujului. Dacă pe vremuri Nuno era responsabil cu ce se întâmpla în poarta sa de pe terenul de fotbal, acum responsabilitățile sunt altele.„Eu sunt toată ziua prezent aici și mă ocup de câte puțin din tot. De exemplu, dimineața plec să fac cumpărăturile, să aprovizionez restaurantul. Să caut cele mai bune legume, cea mai proaspătă carne pentru că noi vrem să avem calitate pentru clienții noștri la restaurant. E un lucru bun că soția mea lucrează și ea aici. Suntem mereu împreună și ne simțim foarte bine pentru că suntem nedespărțiți”, recunoaște Nuno.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

9 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago