Connect with us

Eveniment

Sindicaliştii din Poliţie, protest la Prefectura Cluj, marți

Stefania Heinz

Published

on

Sindicaliştii din Poliţie, protest la Prefectura Cluj, marți

Sindicaliştii din Poliţie încep de luni protestele în faţa prefecturilor, urnând ca în 16 decembrie să protesteze la MAI, iar în 17 decembrie, la sediile partidelor din actuala coaliţie de guvernare, solicitând aplicarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.
”Începând cu data de 13 dec., trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezenţă fizică, ce se vor desfăşura în faţa prefecturilor din toată ţară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenţi în faţa MAI iar în 17 dec. în faţa celor 3 partide politice aflate la guvernare. Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest şi să-i determinăm pe guvernanţi să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenţionale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacţii din partea ministrului finanţelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim şi că trebuie aplicată legea salarizării”, anunţă sindicaliştii. din cadrul Europol.

Ei acuză că până în momentul de faţă nu au nicio garanţie cu privire la intenţiile pe care le are Guvernul în privinţa salarizării pentru anul 2022 şi nici nu mai pot avea încredere în vorbele politicienilor.

”Suntem ferm convinşi că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunţat ne vom face auziţi şi vom putea obţine ce ni se cuvine prin lege”, afirmă poliţiştii.

De asemenea, sindicaliştii vor avea la dispoziţie un model de NOTIFICARE prin care să îşi exercite dreptul de a refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 01 ianuarie 2022 şi refuzul de a mai efectua sarcini/atribuţii (COVID19) pe care nu le au în fişa postului în situaţia în care nu va fi aplicată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

”Este clar că ne vom putea apăra drepturile doar prin participarea în număr cât mai mare la formele de protest. Avem cele mai bune exemple ale protestelor din justiţie (protestul magistraţilor prin suspendarea şedinţelor de judecată) şi sănătate (încetarea activităţii) în urma cărora, angajaţii din aceste sectoare de activitate şi-au primit drepturile. De aceea vă cerem să ne sprijiniţi ca să putem să ne obţinem drepturile”, precizează reprezentanţii sindicatului.

”Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. Nu mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, declara recent Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

Acestora li se alătură şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din Penitenciare.

CALENDARUL PROTESTELOR

13 decembrie

Maramureş între orele 11:00 – 13:00

Gorj între orele 13:00 – 15:00

14 decembrie

Mehedinţi între orele 11:00 – 13:00

Vâlcea între orele 11:00 – 13:00

Bacău între orele 10:00 – 12:00

Vaslui între orele 10:00 – 12:00

Timiş între orele 10:00 – 12:00

Cluj între orele 10:00 – 12:00

Mureş între orele 10:00 – 12:00

15 dececembrie

Giurgiu între orele 11:00 – 13:00

Botoşani între orele 11:00 – 13:00

Satu Mare între orele 10:00 – 12:00

Alba între orele 11:00 – 13:00

Dolj între orele 12:00 – 14:00

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Tișe la UNTOLD? Președintele CJ Cluj a mixat ca un profesionist la petrecerea de 8 Martie!

Cosmin Ardelean

Published

on

DJ Tișe a incendiat ringul de dans la petrecerea de 8 Martie de la Consiliul Județean Cluj! “Amazoanele” s-au distrat pe ritmuri mixate de președinte!

Consiliul Județean Cluj a fost scena unei petreceri de neuitat de 8 Martie, unde președintele Alin Tișe a demonstrat că are talent nu doar în administrație, ci și la pupitrul de DJ. Lăsând deoparte grijile administrative, Tișe și-a pus pasiunea pentru muzică la lucru, mixând melodii care au încins atmosfera.

“Amazoanele” președintelui, angajatele Consiliului Județean, s-au distrat de minune, dansând pe ritmurile alese de Tișe. Imaginile de la eveniment au devenit virale, arătând o altă față a instituției, una mai relaxată și mai apropiată de oameni.

Alin Tișe, cunoscut pentru pasiunea sa pentru muzică și pentru lecțiile de saxofon și mixaj, a transformat petrecerea într-un adevărat spectacol. Nici vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Rațiu, nu s-a lăsat mai prejos, alăturându-se dansului alături de colege.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat, se pare că Tișe ar putea lua în calcul să urce pe scenele mari ale festivalurilor clujene, precum UNTOLD, unde ar putea mixa pentru mii de oameni.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite