Sponsorizat
Categories: Eveniment

Șofer mort de beat, prins la volan prin Cluj. Ce alcoolemie avea

Sponsorizat
Sponsorizat

Un clujean este cercetat de polițiști după ce a fost prins, în plină noapte, conducând băut.
În dimineața zilei de 1 mai, în jurul orei 03.17, un bărbat de 31 de ani din comuna Tritenii de Jos a fost depistat de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii în timp ce conducea autovehiculul pe un drum comunal din localitatea Tritenii de Jos, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest bărbatului i-a rezultat o concentrație de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Niciun weekend fără băuți la volan!

Tot în weekend, la data de 29 aprilie, în jurul orei 17.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Turda, au oprit pe strada Ștefan cel Mare, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din Baia Mare.

La testarea cu aparatul etilotest bărbatul avea o concentrație de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, la data de 30 aprilie, în jurul orei 19.30, polițiștii municipiului Gherla, au depista în trafic pe strada Liviu Rebreanu din municipiu, o motocicletă condusă de un bărbat de 31 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

14 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

21 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago