Sponsorizat
Categories: Eveniment

Soferiță beată la volan, oprită în trafic de polițiștii clujeni

Sponsorizat
Sponsorizat

O femeie în vârstă de 50 de ani din localitatea Cășeiu a fost surprinsă de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului.
“La data 7 iulie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat pe DN18B, în localitatea Cășeiu, o femeie, în vârstă de 50 de ani, din aceeași comună, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influența alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest, femeii i-a rezultat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, anunță IPJ Cluj.

 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago