Sponsorizat
Categories: Eveniment

Șoferul din Cluj, care și-a răsturnat mașina și și-a băgat prietenul în spital, era DROGAT

Sponsorizat
Sponsorizat

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 14:50, pe DN1C, pe raza localității Nima.
”Din primele informații, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa cu autoturismul pe direcția Dej spre Gherla, ajuns la km 51+700 m, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă pe partea dreaptă, intrând în coliziune cu câțiva arbori din proximitatea drumului, ulterior răsturnându-se.

În urma impactului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, pasager în autoturism, a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar la testarea pentru depistarea substanțelor psihoactive a fost înregistrat rezultat pozitiv.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Cluj. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Disperare în Cluj-Napoca: Nou protest anunțat în Someșeni pentru scoaterea traficului greu

Zidurile caselor se crapă, iar drumurile rezidențiale sunt distruse de camioane de 65 de tone.…

13 hours ago

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

20 hours ago

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

2 days ago

Accidentul de Luni pe Calea Moților din Cluj: ce s-a întâmplat cu femeia rănită pe trotuar

Un accident rutier produs luni după-amiază pe Calea Moților s-a încheiat cu deznodământ tragic. O…

2 days ago

Zeci de turiști salvați de pe munte în doar 24 de ore. Intervenții Salvamont și în Cluj, 17 persoane au ajuns la spital

Ultima zi a fost una extrem de aglomerată pentru salvatorii montani din România. Echipele Salvamont…

3 days ago

Motociclist prins cu 138 km/h într-o localitate (Luna) din Cluj. Poliția avertizează la începutul sezonului moto

Un motociclist din Turda a fost surprins circulând cu o viteză extrem de mare într-o…

3 days ago