Sponsorizat
Categories: Eveniment

„Suntem o familie de foşti corporatişti din Cluj”. Au renunțat la munca în corporație și s-au întors la viața agricolă. Acum fac o altfel de agricultură

Sponsorizat
Sponsorizat

Ioana şi Adrian Porime au decis în urmă cu câțiva ani să facă o schimbare majoră în viața lor. Au renunțat la munca în corporație și și-au deschis propria afacere.„Suntem o familie de foşti corporatişti din Cluj, care acum nouă ani a început un proiect de suflet, localizat în Târnăveni, oraşul nostru natal, un mic business de familie, numit Lavanda Di Maria, după numele fiicei noastre, Diana Maria”, au spus aceștia pentru Ziarul Financiar.Au pornit de la ideea de a valorifica o ultimă parcelă de pământ rămasă moştenire de la bunici, dar nu au vrut să facă agricultură tradiţională, aşa cum era obiceiul în zonă. S-au documentat până când au ajuns la concluzia că lavanda ar fi cea mai bună idee, făcându-i şi pe ei să se întoarcă la miresmele duminicilor din copilărie, petrecute în familie.„Din momentul în care am decis ce vom face, am citit şi am experimentat, dar – cel mai important, am învăţat şi învăţăm din propriile experienţe.” Ioana şi Adrian şi-au format experienţa în domeniul vânzărilor vreme de două decenii înainte de a pune bazele Lavanda Di Maria. Au părăsit lumea corporaţiei în anul 2020, iar de când au decis să meargă pe acest drum al antreprenoriatului, dedicându-se sută la sută afacerii proprii, au descoperit, spun ei, tot ce se putea despre culturile de lavandă şi parcă şi-au consolidat astfel şi familia.Ei doi se îngrijesc de cultură, prelucrează lavanda şi o procesează în atelierul lor din judeţul Mureş, pe uşa căruia ies uleiuri esenţiale, creme, balsamuri şi săpunuri. Toate având, evident, acelaşi ingredient-vedetă.„Acum patru ani, ne-am aventurat într-o nouă provocare, Lavender Truck, maşina care livrează frumuseţe, cu care participăm la diferite evenimente din ţară. E un concept nou, similar food truck-urilor, dar adaptat pentru produsele noastre.”Preţurile pornesc de la 15 lei şi ajung chiar şi la 120 de lei, în funcţie de produs şi de lista de ingrediente. Dorinţa Ioanei şi a lui Adrian Porime este să ajungă la un public cât mai vast, care să le înţeleagă şi să le aprecieze produsele. Pentru asta, spun ei, trebuie să se promoveze mai mult şi în această direcţie vor să-şi direcţioneze eforturile.„Provocări întâlnim zilnic şi sunt de la lipsa forţei de muncă în momentele importante de campanie agricolă, care implică activităţi precum prăşit şi recoltat, până la scumpirile de materie primă şi ambalaje, poate chiar şi birocraţia excesivă din anumite momente.” Dar feedbackurile bune ale clienţilor le compensează pe toate, aşa că Lavanda Di Maria continuă să ducă mai departe povestea celor doi corporatişti întorşi la viaţa agricolă.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago