Sponsorizat
Categories: Eveniment

Surpriza unui maghiar care a vizitat Clujul şi Bucureştiul. „Clujul e frumos, rivalizează cu orice oraş din Ungaria”

Sponsorizat
Sponsorizat

Laszlo, un tânăr maghiar din Ungaria, a venit într-o vacanță de câteva zile în România, curios să afle dacă la noi în țară se trăiește la fel ca în Ungaria.Tânărul a vizitat și Clujul, despre care spune că rivalizează cu orice oraș din Ungaria.„Cred că România e o ţară frumoasă, cel puţin ce am văzut eu din ea. Centrul Bucureştiului arată bine, m-a impresionat zona veche, plină de viaţă, de restaurante şi oameni simpatici. Clujul e de asemenea frumos, rivalizează cu orice oraş din Ungaria, iar la Sinaia e ca în Alpi. Am fost sceptic, dar prietena mea care e pe jumătate româncă, a insistat să ne petrecem sărbătorile în România. Şi dacă e să fiu acum sincer, cred că am făcut alegerea potrivită”, a spus tânărul, potrivit Adevarul.ro.„Chiar eram curios mai demult dacă în România se trăieşte mai bine decât în Ungaria, am auzit multe păreri. Din ce am văzut, în Cluj şi Bucureşti e cam acelaşi nivel de trai ca în Ungaria, dar vorbind cu cineva din Bucureşti mi-a spus că în sate şi în oraşele mici se trăieşte încă greu, că ar fi aproape ca pe vremuri”, a adăugat tânărul.Un singur lucru nu i-a plăcut: frigul, care l-a luat prin surprindere. „Nu mă aşteptam să fie atât de rece, nu ţin minte să fi răbdat atâta frig vreodată, dar trebuia să mă aştept. România, spre deosebire de Ungaria, are multe dealuri şi munţi, aşa că e normal să fie mai rece la ei. La noi e câmpie, e altceva. Din punctul ăsta de vedere e mai bine la noi. Doar că noi nu avem decât câmpie, doar puţin spre Austria se mai ridică puţin nişte dealuri mai interesante, însă asta e mai degrabă excepţia de la regulă. Deci, dacă e să punem pe cântar, ei au munţi tare frumoşi, dar e disconfortul termic de care poţi trece dacă te îmbraci cu haine suficient de groase”, a punctat maghiarul.El şi-a propus să revină în România şi să viziteze mai multe locuri vara. „Dacă tot am răbdat acum frig, mi-am propus să vin şi când e mai cald şi să ne facem un concediu aici. Am auzit de Sighişoara că e tare frumos acolo, că seamănă puţin cu Praga, că e o Praga în miniatură. Şi la mare aş mai veni. Părinţii mei au fost în tinereţe la Constanţa şi au spus că litoralul românesc e frumos, iar prietena mea mi-a confirmat. Voi veni probabil şi cu doi prieteni din Ungaria, care au tot spus că vor să vadă litoralul românesc şi pe cel bulgăresc”, a mai spus el.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago