Connect with us

Eveniment

Tot mai aproape de Targu Mures pe autostrada. Un tronson se va finaliza anul acesta. – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

Tot mai aproape de Targu Mures pe autostrada. Un tronson se va finaliza anul acesta. - E fain la Cluj!

Traficul pe tronsonul Târgu Mureş-Ungheni al autostrăzii A3 (9 kilometri din care aproximativ jumătate în regim de autostradă, iar restul – ca drum de legătură cu două benzi pe sens) ar putea fi deschis până la sfârşitul acestui an, susține Cristian Pistol, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastruturii Rutiere (CNAIR

FOTO CNAIR

”După ce am verificat lucrările pot spune că circulația pe tronsonul Târgu Mureș – Ungheni al A3 poate fi deschisă până la sfârșitul anului. Trebuia să mă asigur însă că sunt finalizate toate lucrările necesare deplasării în siguranță pe acest sector de autostradă. Vreau să remarc faptul că proiectul se finalizează înaintea termenului contractual și se înscrie în buget. În opinia mea unul dintre motive este și acela că acest contract a fost unul doar de execuție, fără să includă și proiectarea. Astfel constructorul a putut înainta rapid fără să întâmpine greutăți. Se pare că aceasta este modelul de succes și de aceea ne-am propus să folosim același tipar și pentru alte proiecte” a declarat Cristian Pistol, Director general CNAIR S.A.

FOTO CNAIR

Sectorul de drum de mare viteză, Târgu Mureș -Ungheni, are o lungime totală de 9 kilometri, din care 4,5 la profil de autostradă şi 4,7 drum de legătură cu două benzi pe sens.

„Odată cu deschiderea circulaţiei, municipiul Târgu Mureş va avea asigurată în mare parte o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Sebeş şi Alba Iulia. Spun, în mare parte, deoarece deocamdată nu este finalizat lotul Cheţani – Câmpia Turzii. Dar în condiţiile în care, tot până la sfârşitul anului, lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeş – Turda va fi deschis pentru circulaţia rutieră drumul de la Târgu Mureş până la Alba Iulia se va desfăşura în condiţii de siguranţă mult mai mari şi în timpi mult mai scurţi. Dacă privim mai în ansamblu, observăm că municipiul Târgu Mureş va avea o conexiune mult mai eficientă cu graniţa de vest a României prin vama Nădlac, chiar dacă deocamdată lipsesc cei 9 km pe A1, în zona Margina – Holdea unde urmează să fie construite tuneluri. Ca informaţie de context, vă pot spune că în acest moment contractul pentru proiectarea şi execuţia tunelurilor din această zonă se află în licitaţie”, a mai arătat directorul CNAIR

Source link

Facebook Comments Box

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite