Sponsorizat
Categories: Eveniment

Tragedie la Cluj: Un copil de 3 ani a supravieţuit unei operaţii pe creier, dar a fost ucis de COVID în spital

Sponsorizat
Sponsorizat

A supravieţuit unei operaţii complicate pe creier, dar a fost ucis de coronavirusul luat din spital. Este povestea tragică a unui băieţel care, chiar ieri ar fi împlinit 3 ani. Părinţii dau vina pe medici care l-au internat într-un salon cu doi pacienţi vârstnici bolnavi de Covid. Revoltaţi, oamenii vor ca judecătorii să le facă dreptate.
O lună şi două zile a durat chinul micuţului şi în tot acest timp a fost plimbat prin trei spitale din Cluj-Napoca. Părinţii nu şi-ar fi închipuit niciodată că în spatele problemelor de reflux pentru care l-au internat la Spitalul de Copii se ascundea de fapt o tumoră cerebrală. După două săptămâni de investigaţii, medicii au decis să îl transfere la Clinica de neurochirurgie a Spitalului Judeţean pentru operaţie pe creier.

Răul cel mare avea să se întâmple însă în timp ce copilul era la Terapie intensivă. Din lipsă de locuri, medicii l-au internat pe micuţ în aceeași secţie cu alţi doi pacienţi vârstnici. După câteva zile, testul PCR a confirmat bănuielile tatălui: femeia şi bărbatul cu care Matei împărţea camera aveau COVID-19. Mai multe AICI!

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago