Sponsorizat
Categories: Eveniment

Trei ani la rând! Cum a reușit Clujul să fie pe primul loc la Bac și Evaluare Națională

Sponsorizat
Sponsorizat

Județul Cluj e primul din țară, pentru al treilea an consecutiv, în ce privește promovabilitatea elevilor la Evaluarea Națională și Bacalaureat.În ultimii trei ani, județul Cluj a ocupat primul loc din țară datorită procentului elevilor promovați atât la Evaluarea Națională, cât și la Bac. În acest an, 85% dintre elevi au luat peste 5 la Bacalaureat și aproape 93% la Evaluare. Marinela Marc, inspector școlar general, a explicat, pentru Libertatea, cum au reușit elevii lor să iasă primii, în ciuda dificultăților din pandemie.  „Faptul că lucrăm în echipă, că știm să lucrăm bine împreună aici, la Cluj, nu numai în educație, ci și în alte domenii, face ca rezultatele să vină”.În cazul absolvenților de clasa a VIII-a, numărul mediilor de 10 a ajuns la 17, după contestații. La Bacalaureat, în schimb, sunt 8 medii de 10, înainte de recorectare. „Notele de 10 sunt meritele unor copii care fac performanță”, precizează Marinela Marcu. Procentul cel mai mare însă, peste 60%, este al elevilor cu medii peste 8, explică aceasta.Cu toate că și în 2019, Clujul a avut primul loc la Bac, cu aproape 81% dintre elevi promovați, și al doilea la Evaluare, cu 87%, diferențele în raport cu acest an sunt vizibile. Cum s-au descurcat profesorii și elevii în contextul pandemiei?„Toată lumea a muncit și și-a făcut treaba”, precizează Marinela Marc. Inspectorii școlari au intrat în inspecții la cursurile online, inclusiv la așa-numitele ore remediale, pentru recuperarea materiei, mai spune Marinela Marc. La Cluj chiar s-au ținut, subliniază aceasta.„Nu s-a întâmplat nimic numai pe hârtie, cum poate s-a întâmplat în alte locuri. Am cerut rapoarte de progres din școli și mulți colegi din rural, unde s-au desfășurat aceste ore remediale la clasa a VIII-a, erau bucuroși că elevii care au participat au rezultate peste nivelul celor din anii anteriori la clasă, dar și la examen”, spune inspectoarea.La fel de importante, mai explică aceasta, au fost cursurile de formare pentru profesori, la începuturile pandemiei, astfel încât să afle cum să predea online. Au avut loc tot în mediul virtual cu sprijinul Casei Corpului Didactic din Cluj.„Pe termen scurt, am format o persoană din cadrul fiecărei unități de învățământ care să le asigure asistență celorlalți colegi”, precizează inspectoarea. „După care s-au constituit grupe de formare care și-au desfășurat activitatea, în ultimii ani, pentru inițiere sau avansați, iar acum avem solicitări și pentru folosirea tablelor interactive”.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago