Sponsorizat
Categories: Eveniment

Trei tineri au căzut în lacul Colibița. Pompier: „Două persoane înotau spre mal. Am întrebat: “Câţi aţi fost?” Au spus 3. “Unul unde este?” Şi au făcut semn că a intrat la fund”

Sponsorizat
Sponsorizat

Trei tineri din judeţul Mureş, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au căzut sâmbătă în lacul Colibiţa, în timp ce se plimbau cu o hidrobicicletă. Unul dintre ei este dat dispărut.„În această după-masă, un bărbat a sesizat, prin 112, faptul că trei tineri au căzut în lacul Colibiţa. Din primele verificări efectuate a reieşit faptul că cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18-22 de ani, toţi din Sânpaul, judeţul Mureş, ar fi ieşit cu o hidrobicicletă, pe lacul Colibiţa.La un moment dat, aceasta s-a răsturnat, iar cei trei au căzut în lac. Doi dintre tineri au ajuns la mal, iar cel de-al treilea, în vârstă de 22 de ani, a dispărut în apă, fiind căutat de către echipele de intervenţie”, a comunicat Poliţia, potrivit digi24.ro.Căutările vor fi reluate în această dimineaţă. Scafandrii din Bistriţa au răscolit lacul ore în şir, în condiţii deloc prietenoase.Paul Seserman, ISU Bistrița-Năsăud: Intervenţia implică un grad ridicat de dificultate deoarece este o intervenţie pe timpul nopţii şi temperatura apei este foarte scăzută.Un pompier care se afla în timpul liber a observat totul de pe o altă ambarcațiune și a sărit în ajutor, scrie observatornews.ro.Pompier: Am observat o hidrobicicletă cu flotoarele în sus, iar două persoane înotau spre mal. Am întrebat: “Câţi aţi fost?” Au spus 3. “Unul unde este?” Şi au făcut semn că a intrat la fund. Din cauza faptului că ei au început toţi trei să înoate spre mal, iar la o distanţă de 10 metri de ambarcaţiune s-a intrat în panică, cei doi l-au lăsat pe celălalt în urmă şi s-a înecat.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago