Connect with us

Eveniment

Turcan: Vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii COVID-19

Stefania Heinz

Published

on

Turcan:  Vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii COVID-19

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că nu se discută în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar că vor avea loc o şedinţă de Guvern şi una a CNSU, unde vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii pentru a preveni extinderea noului coronavirus.
Turcan a mai precizat că lasă de dorit conformarea purtării măştii de protecţie în instituţii publice şi a cerut direcţiilor de sănătate publică să facă controale, conform news.ro.

“Nu putem discuta în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar vom avea o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi acolo vor fi anunţate măsurile de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii”, a declarat Raluca Turcan, luni, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă decizia de la Galaţi, de purtare a măştii de protecţie la 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, ar putea fi luată şi în cazul altor oraşe, Turcan a spus că autorităţile locale au libertate de decizie locală.

“În ceea ce priveşte extinderea purtării măştii în proximitatea şcolilor cu titlul obligatoriu, poate să fie o discuţie la nivel naţional, însă vă reamintesc că autorităţile locale au libertate de decizie locală şi pot să aplice măsuri care în context de focar local epidemiologic să prevină infectarea şi să prevină sănătatea publică. Nu pot să vă spun că am luat în calcul extinderea la nivel naţional a obligativităţii purtării măştii, însă, da, constat, rugăm oamenii să poartă mască, în toate contextele cu putinţă pentru că masca este cel mai eficient mijloc de protecţie”, a afirmat Raluca Turcan.

Ea a mai menţionat că a cerut DSP-urilor să verifice dacă în interiorul instituţiilor publice se poartă masca de protecţie.

“Am cerut DSP-urilor să verifice dacă în interiorul instituţiilor publice şi mai ales în departamentele de interacţiune cu publicul se poartă măşti. Sunt probleme în continuare, oamenii nu înţeleg că legea este obligatorie, că au această datorie, ca în spaţii închise şi în interiorul instituţiilor publice să poarte mască. Conformarea încă lasă de dorit la nivel de instituţie publică”, a transmis Raluca Turcan.

 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom