Sponsorizat
Categories: Eveniment

UBB, prima universitate a României pentru al șaselea an consecutiv în Metarankingul Universitar

Sponsorizat
Sponsorizat

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își menține poziția, rămânând prima universitate a țării pentru al șaselea an consecutiv în Metarankingul Universitar-2021, dat publicității joi, 25 noiembrie 2021, de Asociația Ad Astra a Cercetătorilor din România.Metarankingul Universitar reunește rezultatele din mai multe rankinguri internaționale ale universităților, în această analiză fiind analizate și combinate 11 rankinguri internaționale acreditate de IREG Observatory, în care universitățile românești ocupă poziții diferite de la un ranking la altul, în funcție de nuanțele din indicatorii folosiți în clasificare, Metarankingul Universitar având rolul de a identifica paternuri relativ stabile în poziționare.„Evident, mă bucur că am reușit să rămânem prima universitate a țării – iată, șase ani la rând, deși cu fluctuații, e drept minimale -, dar observ o dinamică mare a multor universități din România, dinamică care generează o competiție sănătoasă între universitățile românești. De asemenea, mă bucur să văd progrese ale universităților românești, deși, cine le știe citi trebuie să rămână îngrijorat (alții, din afară, cresc mai repede și mai mult ca noi, iar noi ne adunăm într-o zonă tot mai omogenă, dar nepoziționată încă foarte competitiv).Pentru mine rankingurile sunt importante nu în primul rând pentru mesajul public, deși și acesta contează într-o anumită măsură rezonabilă, ci mai ales pentru analizele interne pe care le putem face prin raportare la benchmark-uri internaționale, susținând astfel politici academice bazate pe dovezi (evidence-based). Iar la UBB am făcut și facem mereu astfel de analize, pentru a ne realiza cât mai bine misiunea academică”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șase ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

15 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

22 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago