Connect with us

Eveniment

UBB risca sa piarda cel mai mare proiect de cercetare a creierului din România – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

UBB risca sa piarda cel mai mare proiect de cercetare a creierului din România - E fain la Cluj!

Proiectul prin care Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) va construi la Cluj-Napoca  cel mai important centru de studiere a creierului din România, în valoare de 18,5 milioane de euro, ar putea fi pierdut dacă autorităţile locale nu vor elibera la timp autorizaţiile de construire. scrie Adevarul

Valoarea INSPIRE – cel mai important proiect de cercetare a creierului din România şi, conform ministrului interimar al Cercetării, Tanczos Barna, unul dintre cele mai mari proiecte finanţate de Ministerul Cercetării din fonduri europene, este de 18,5 milioane de euro (92,5 milioane de lei) . „INSPIRE este cel mai mare proiect academic al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi prin acesta nu doar UBB, ci şi Clujul, Transilvania, România intră în liga cea mai mare a ţărilor care se ocupă cu studiul creierului”, a menţionat Daniel David.

Rectorul UBB, Daniel David,  declarat pentru „Adevărul”, referitor la „INSPIRE”, că speră ca proiectul să fie implementat „la un nivel performant”, adăugând că este posibilă şi varianta de renunţare la banii europeni. Un grup de cercetători de la facultăţile de Fizică şi de Psihologie din cadrul UBB au început să lucreze din 2018 la proiect. În 2020, aplicaţia a fost depusă la Ministerul Cercetării şi s-a clasat pe primul loc pe domeniul Sănătate. „Decizia finanţatorilor a fost să fim puşi pe o listă de aşteptare, cu toate că proiectul a fost primul ca punctaj pe domeniul la care am aplicat. În 2021, s-au găsit fondurile necesare şi s-a decis implementarea proiectului”, a explicat Daniel David. Astfel, a apărut o problemă importantă: timpul de implementare s-a redus de la 3 ani la puţin peste doi ani. „Aici este teama mea. Eu am discutat şi la nivelul ministerului şi la nivel local, şi am explicat că toată lumea trebuie să înţeleagă că acest demers nu este doar pentru UBB şi pentru Cluj, ci oferă un avantaj competitiv pentru ţară. Noi ne facem datoria, dar va trebui să fim susţinuţi de autorităţile locale şi naţionale”, explică David. 

„Obiectivul final este ca după doi ani să avem o infrastructură de cercetare de top care va aduce un avantaj competitiv ţării în ceea ce priveşte neuroştiinţele cognitive, pentru ca după cei doi ani, să fie sustenabilă pentru cercetare şi pentru relaţia cu mediul socio-economic, mă aştept să vină firme, companii medicale pentru analize pentru pacienţii pe care îi au”, spune David. 

Daniel David a mai precizat că a discutat atât cu ministerul, cât şi cu oficiali de la Primăria Cluj, şi i s-a promis tot sprijinul. 

Proiectul Infrastructură pentru Spectroscopie şi Imagistică de Rezonanţă Magnetică la Câmpuri Înalte – INSPIRE” va fi finanţat cu 92,4 milioane de lei (circa 18,5 milioane de euro). Potrivit lui David, circa 80% din bugetul proiectului va fi alocat pe aparatura RMN (50%) şi pe construirea clădirii (30%). Restul de bani vor fi cheltuiţi pentru echipa de cercetători (circa 15 persoane) şi pentru celelalte dotări, spune rectorul. O parte importantă dn buget o vor avea cele două spectrometre cu dotări clinice (IRM 7 Tesla) şi preclinice (IRM 11,6 Tesla). „Astfel de aparatură este foarte rară. Ar fi primul spectrometru clinic de 7 Tesla din Europa Centrală şi de Est. În Africa este unul singur, în Australia sunt două, în America de Sud – unul”, susţine David. Rectorul mai arată că în noul centru de cercetare a creierului se vor continua proiecte de cercetare derulate acum de UBB  pe platforma Skyra privind îmbătrânirea creierului, analiza unor tulburări psihologice şi substratul neuro-biologic al acestora, iar pe viitor este vizat domeniul  sistemelor cyber-fizice. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

UNTOLD ONE 2026 debutează cu un lineup de top: Flo Rida, Kygo și The Chainsmokers confirmați la Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Festivalul UNTOLD intră într-o nouă etapă a existenței sale și anunță oficial primul val de artiști pentru ediția din 2026, care va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Sub conceptul UNTOLD ONE, organizatorii marchează începutul unei noi decade pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume conform untold.com

Primii artiști confirmați pentru UNTOLD ONE 2026 sunt Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies, nume cu impact major pe scenele internaționale și pe platformele de streaming. Lineup-ul este completat de artiști precum Tash Sultana, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki și Mestiza, conturând o ediție cu o diversitate muzicală amplă, de la pop și hip-hop, la EDM și melodic house.

Prin această primă rundă de anunțuri, organizatorii transmit direcția noii ediții: producții spectaculoase, artiști care definesc generații și experiențe create special pentru publicul UNTOLD. Conceptul UNTOLD ONE promite o evoluție a festivalului, cu accent pe show-uri vizuale de mari dimensiuni și momente exclusive.

Flo Rida va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului de la Cluj, artistul american fiind unul dintre cei mai de succes reprezentanți ai pop-rap-ului global, cu zeci de milioane de discuri vândute și hituri care au dominat topurile internaționale. De asemenea, Swae Lee aduce la UNTOLD ONE un sound care a marcat ultimul deceniu al muzicii pop și hip-hop, fiind unul dintre cei mai ascultați artiști ai generației sale.

Zona electronică este reprezentată de Kygo, unul dintre cei mai influenți DJ ai scenei dance moderne, The Chainsmokers, duo-ul care a redefinit granița dintre pop și muzica electronică, și Lost Frequencies, artist european recunoscut pentru sound-ul melodic care a cucerit publicul global.

Organizatorii au precizat că acesta este doar începutul, urmând ca în perioada următoare să fie anunțate noi nume care vor completa lineup-ul ediției din 2026. UNTOLD rămâne constant în topul celor mai mari și apreciate festivaluri de muzică din lume, iar UNTOLD ONE deschide un nou capitol în povestea brandului.

Abonamentele pentru UNTOLD ONE 2026 sunt deja disponibile, inclusiv cu opțiunea de plată în rate. Festivalul va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca.

Foto&Info: untold.com

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era