Actorul clujean Bogdan Bob Radulescu prezinta intr-un mod amuzant pe Facebook, conditiile in care traiau oamenii acum 30 de ani, raportat la generatiiile tinere de astazi care au la dispozitie mult mai mult suport. Când eram elev, imi puneam in fiecare zi un sandvici la școală, fiind generația aia care am crescut cu sandviciuri, că altceva nu exista in afară de ciorbă, felul doi și in rest foame. Imi puneam ce aveam in casă. Două felii de pâine de grosimea unui bolțar fiecare, iar in mijloc un strat de plastic alb-gălbui, defazat molecular, sau cum îi zicea atunci, margarină Rama.Rama dacă erai oligarh opulent și ostentativ sau zi de salariu la părinți, în rest era margarină Linco.Pentru cei mai tineri dintre voi, Linco asta era un fel de pastă cleioasă rezultată din curățarea de reziduuri nucleare de sub reactorul spart de la Cernobâl. Noi o întindeam pe pâine și mai anulam din radiații cu niște sare presărată peste. Mă rog, asta era, cu asta ne hrăneam.Și de cele mai multe ori împărțeam sandviciul cu colegii de clasă care erau și mai săraci și rupți în cur decât noi și așa le cârâiau mațele de foame, de nu auzeai profesorii predând despre rădăcinile factorilor subnumerali negativi ai integralelor supraunitare exponențial aplicate în ecuațiile algebrice. Dar noi împărțeam cu drag mâncarea, că și aveam de unde. Sandvișul final avea aproximativ 30 cm înălțime, 2 kilograme în greutate, 79 de calorii și vreo 235 de unități reactive pe graficul lui Plutoniu.Și când corpul refuza să mai înghită așa ceva, îi dădeai cu ajutor, gen trimiteai după un împingător: sucurile de la tec, astea fiind făcute din ceva acetonă de dizolvat crusta care se depunea pe injectoarele rachetelor rusești.Și anii au trecut și am crescut și am ajuns ziua de azi, când am asistat azi dimineață la momentul în care nevastă-mea îi pune copilului pachet la școală.Meniul zilei: Pui shanghai cu sos dulce acrișor cu orez bezmetic, inele de calamari făcute pane, cu paste eco, avocado pe crackers bio de tărâțe, pepene verde și măr, curățate și tăiate cubulețe, fiecare cu scobitoare ca sa nu se murdărească și un pumn de sâmburi de migdale hidratați în apă purificată din seara precedentă, dezpielițați și puși lângă cele 2 sticle, una cu apă mineralizata, alcalina, cu ph 9.4 și ailaltă sirop de cătină cu soc și miere de manuka sau hanuka, ceva de genul.Când o fost gata meniul, i l-o pus in 4 recipiente compartimentate, cu capac, inchise, ermetizate și i le-o îndesat în ghiozdanul care oricum are vreo 8 kile. Și fiică-mea 16. Kile, nu ani. Arăta asta mică exact pregătită să dea o probă de angajare la Glovo sau food panda , că și ghiozdanul e roz cu galben, deci aia e. Pregătită de viitor.Și mă uitam la ea și mă gândeam la mine. Ce am fost, cum am copilărit, cât am luptat, cât am răbdat, cum am reușit și unde am ajuns.Măi oameni buni, generația asta care vine acum are toate informațiile și condițiile:1. Fie să lupte să salveze omenirea și să schimbe sistemul și să construiască o lume nouă.2. Fie să o ducă mai departe așa stricată cum e, în virtutea obișnuinței. 3. Fie să nu mai facă absolut nimic și da de o să facă lumea asta ceva formă de implozie și resetare.Io-mi pun banii pe varianta 4. Voi? Bogdan Bob Radulescu
Source link