Sponsorizat
Categories: Eveniment

Un polițist a fost prins cu droguri la festivalul SAGA. MAI: “Este în concediu de creștere a copilului”

Sponsorizat
Sponsorizat

Un polițist a fost prins cu droguri, în toaletă, la festivalul SAGA. Poliția Capitalei a precizat că acesta este în concediu paternal și că a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost negativ.
Serviciul de Informare și Relații Publice al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București informează că, pe 6 iunie, în jurul orei 4.10, la sfârșitul festivalului SAGA, un paznic a semnalat prezența a două persoane într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă ce conținea o substanță de culoare albă, precum și o sticluță ce conținea urme de substanță lichidă, incoloră, scrie Mediafax.

Paznicul a cerut sprijinul jandarmilor.

„Una dintre cele 2 persoane are calitatea de polițist, acesta fiind pus la dispoziția unității, însă în prezent raportul de serviciu al polițistului este suspendat pentru efectuarea concediului de creștere a copilului. A fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, cazul a fost preluat de polițiștii B.C.C.O. București, pentru efectuarea de cercetări, conform competenței. De asemenea, conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări, cu privire la situația semnalată, prin structura de control intern. La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun” anunță Poliția Capitalei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago