Sponsorizat
Categories: Eveniment

Universitatea a dominat în tribune, CFR a luat punctele. “Feroviarii” s-au impus din nou în Derby

Sponsorizat
Sponsorizat


Trupa lui Andrea Mandorlini a învins-o pe cea a lui Ioan Ovidiu Sabău, scor 4-0, în ultimul meci al anului pentru cele două echipe.

Nici nu au apucat bine jucătorii să se obișnuiască cu atmosfera din tribune că tabela s-a și modificat. Camora a centrat, Kresic a întors, iar Muhar, lipsit de marcaj a reluat nestingherit în plasă (2). A urmat apoi spectacolul pirotehnic oferit de suporterii echipei oaspete, echipă care a avut probleme pe teren.

Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău nu s-au regăsit timp de minute bune, au jucat încâlcit și au greșit cât pentru un tur de campionat. Iliev a fost însă în zi mare și a apărat tot ce a fost pe poartă, fiind salvat și de transversală la ocazia lui Bîrligea (24).

Abia după jumătatea reprizei, “studenții” au început să pună presiune și chiar au reușit să marcheze, dar reușita lui Stoica a fost anulată din cauza unui ofsaid. În cele din urmă, tot “feroviarii” au fost cei care au marcat, prin Bîrligea (41), iar scorul pauzei a fost 2-0.

După revenirea de la vestiare, Universitatea a fost echipa mai activă, iar Ianis Stoica a trecut pe lângă gol la 6 minute de la reluare (51). “Studenții” au continuat să forțeze un gol care i-ar fi readus în joc, dar șutul lui Fossati a ajuns în bara porții lui Sava (62).

Sabău a mutat ofensiv, dar în zadar. Imediat după ce jucătorii proaspeți au fost introduși pe gazon, Otele a scăpat pe contraatac și a majorat diferența (77). Același Otele a profitat de o eroare în defensivă (86) și a stabilit scorul final al Derby-ului, 4-0 în favoarea CFR-ului.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

5 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

12 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

1 day ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

1 day ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago