Sponsorizat
Categories: Eveniment

Universitatea Cluj a cucerit “fortăreața” din Giulești. Revenire spectaculoasă a “studenților”

Sponsorizat
Sponsorizat


Conduși cu 2-0, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău s-au impus cu 3-2 pe terenul Rapidului, în etapa a 17-a din sezonul regulat.
Încă de la fluierul de start, jocul din Giulești a avut un ritm bun, peste media cu care a obișnuit Superliga. “Studenții” au fost curajoși în primele minute iar cei doi fundași centrali ai gazdelor au intervenit decisiv în fața lui Nistor (3), respctiv Popa (7) în situații favorabile pentru clujeni. Totuși, tabela s-a modificat în cele din urmă în favoarea trupei din capitală.

Papeau a profitat de spațiul acordat de elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, a șutat de la distanță, iar mingea a intrat în poartă, “ajutată” și de devierea lui Masoero (14). Universitatea a acuzat șocul golului primit, iar Alex Ioniță a dublat avantajul gazdelor 10 minute mai târziu, din pasa lui Funsho (24).

Abia în ultimul sfert de oră al reprizei, jucătorii echipei clujene și-au revenit și au început să pună în aplicare jocul de pase obișnuit. “Șepcile roșii” au crescut treptat presiunea în jumătatea adversă, iar forcing-ul avea să dea roade. Stoica a șutat puternic din apropiere, Moldovan a respins, dar Oancea a fost pe fază și a trimis în fața porții de unde Popa a îndeplinit o simplă formalitate (40), iar la pauza diferența era de un singur gol, scor 2-1.

Discursul lui Ioan Ovidiu Sabău de la vestiare a avut efectul dorit, iar clujenii au avut șansa egalării încă din primul minut de după revenirea de la cabine. Popa a fost lansat în adâncime, însă s-a panicat în fața lui Moldovan, iar portarul naționalei a respins (46). Chiar și așa, jucătorii Universității au dat dovadă de forță mentală, iar egalitatea avea să fie restabilită.

La o fază pornită de Nistor, Stoica a trimis tare în transversală, dar mingea a ajuns la Chipciu, care a plasat-o cu precizie milimetrică în plasa laterală (55). Din acel moment, balanța s-a înclinat în favoarea “studenților”, care au căutat și cel de-al treilea gol.

În minutul 73, Doukoure a inventat o pasă care a pus pe picior greșit întreaga apărare adversă, Popa și Stoica au rămas singuri cu Moldovan, iar cel din urmă a marcat și și-a adus echipa în avantaj. Imediat, Chipciu a avut în gheată asigurarea celor trei puncte, dar, rămas și el în situație de 1 la 1 cu portarul Rapidului, a trimis în bară (76).

Până la final, clujenii au gestionat excelent avantajul pe care îl aveau și s-au impus în cele din urmă cu 3-2, pe un stadion unde se câștigă greu.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

17 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago