Sponsorizat
Categories: Eveniment

Val de furturi în ultimele zile la Cluj! Hoții au sustras telefoane, echipamente electrice sau scule

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii clujeni au avut mult de lucru în ultimele zile din cauza mai multor furturi. S-a lăsat cu rețineri și arestări preventive.
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Florești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările au fost demarate la data de 2 martie a.c., ca urmare a unei sesizări privind furtul a trei telefoane mobile dintr-o locuință situată în localitatea Florești.

Au fost efectuate cu operativitate activități investigativ-operative, astfel că la data de 3 martie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat și reținut, iar bunurile sustrase, în valoare de 3.000 de lei, au fost recuperate de polițiști și restituite proprietarului.

În fapt, la data de 2 martie, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre faptul că dintr-un imobil situat în localitatea Florești, au fost sustrase trei telefoane mobile.

Din primele cercetări rezultă că atât poarta, cât și ușa de acces în locuință erau închise, însă neasigurate.

Polițiștii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, astfel că,  pe parcursul investigațiilor, la data de 3 martie a.c., în jurul orei 13.00, telefoanele mobile, în valoare de aproximativ 3.000 de lei au fost recuperate.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

***

De asemenea, un tânăr de 16 ani, cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu evaluat la 2.400 de lei, a fost depistat și reținut 24 de ore de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești.

Activitățile efectuate de polițiști au condus la recuperarea bunurilor sustrase.

Cercetările au fost demarate la data de 1 martie a.c., când în jurul orei 10.20, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în aceeași dimineață, în jurul orei 05.00, persoane neidentificate au pătruns în curtea unui imobilul situat în comuna Florești, unde, după forțarea ușii de acces, au pătruns într-o dependință și ar fi sustras două unelte electrice, în valoare de aproximativ 2.400 de lei.

La data de 3 martie a.c., în baza investigațiilor derulate și probatoriului administrat, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost identificat și depistat de polițiști, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, cel în cauză a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

***

La data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Polișie Rurală au dispus reținerea pentru 24 de ore, a trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, din județul Cluj, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat.

Ulterior, au fost prezențati instanței de judecată, cu propunere de arestarea preventivă, măsură admisă.

În fapt, tinerii sunt bănuiți că în perioada august-octombrie 2022, ar fi pătruns într-o locuință situată în municipiul Dej, unde ar fi deconectat sistemul de supraveghere, iar apoi ar fi sustras mai multe echipamente electrice și unelte, cauzând un prejudiciu evaluat la 5.000 de lei.

Totodată, la data de 31/01 noiembrie a anului 2022, ar fi pătruns într-o gospodărie din comuna Chiuiești, de unde, dintr-o anexă ar fi sustras un motofierăstrău, cauzând un prejudiciu de 2.000 de lei.

De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat faptul că în noaptea de 25/26 februarie a.c., tinerii ar fi cauzat un prejudiciu de 6.000 de lei reprezentanților unei societăți comerciale din municipiul Dej, după ce ar fi sustras mai multe unelte și aparatură electrică.

Cercetările derulate de polițiști au condus la identificarea celor trei și recuperarea în totalitate a prejudiciilor. Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați instanței, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago