Sponsorizat
Categories: Eveniment

Zborurile către Spania şi Italia, suspendate încă 14 zile

Sponsorizat
Sponsorizat

Decizia de a suspenda zborurile către Italia şi Spania vor fi suspendate pentru încă 14 zile a fost luată în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. De asemenea, cei care nu respectă carantina vor fi cercetaţi penal iar cei care ies din izolare vor primi amenzi.
Ordonanţa militară numărul 5 prevede ca zborurile către Spania şi Italia să fie suspendate încă 14 zile.

“Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Spania şi din Spania către România pe o perioadă de 14 zile începând cu data de 31 martie 2020, ora 18.00. Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici spre Italia şi din Italia către România pe o perioadă de 14 zile începând din data de 6 aprilie 2020.”, a declarant Bogdan Despescu.

De asemenea, secretarul de stat, Bogdan Despescu, a declarat că persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate vor fi obligate să reia ciclul de carantinare, plătind cheltuielile dar vor răspunde şi penal. Cei care ies din izolare la domiciliu vor fi introduşi în carantină în centrele speciale şi vor fi amendaţi conform OUG 1/1991.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago