Sponsorizat
Categories: Eveniment

Zi de mare sărbătoare într-o pitorească comună clujeană! Cine va urca pe scenă

Sponsorizat
Sponsorizat

În comuna Băișoara, situată în zona montană a Munților Băișorii și recunoscută din punct de vedere turistic, va avea loc duminică, 3 septembrie 2023 „Ziua comunei Băișoara”.
Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Băișoara, cu sprijinul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, o slujbă religioasă, activități pentru copii, expoziție cu vânzare de produse locale, dar și un spectacol folcloric.

După slujba din biserica din localitate cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, la ora 12:30, la Monumentul Eroilor, va fi oficiată o slujbă de pomenire. Apoi, la Căminul Cultural va fi deschiderea evenimentului, premierea tinerilor talentați și cuplurilor din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

De la ora 14:30, iubitorii de folclor se vor bucura de un spectacol, susținut de tineri interpreți clujeni, alături de cântăreții Florina Trif, Adriana Felea, Carmen Jula, Daniel și Tudor Uțiu, alături de formații de muzică populară și de Moții din Mihai Viteazu. Totodată, cei prezenți se vor bucura de muzică ușoară.

Pe durata evenimentului, cei mici vor avea parte de activități diverse, precum: pictură pe față și jocuri interactive, iar producătorii locali vor expune spre vânzare produse tradiționale.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago