Sponsorizat
Categories: Info

UDMR votează pentru alegeri anticipate

Sponsorizat
Sponsorizat


Liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat miercuri că formaţiunea pe care o reprezintă susţine organizarea alegerilor anticipate.
Korodi a declarat că UDMR susţine organizarea alegerilor anticipate pentru ca România să aibă un guvern cât mai stabil din punctul de vedere al susţinerii parlamentare și spune că se poate considera că au crescut şansele ca acestea să aibă loc.

“Toamna trecută, datele arătau că nu există nicio şansă ca să fie anticipate. Acum, mult mai mulţi parlamentari cred că este important pasul acesta pentru că, cu un parlament atât de sfărâmiţat, greu pot fi duse decizii importante prin Parlament. Se poate face, dar deja prin mecanismele care au fost uzate de asumarea răspunderii pe foarte multe teme, cred că mai degrabă suferă democraţia decât să putem spune că se bifează decizii importante pentru funcţionarea statului. Aşa că suntem pentru anticipate. Desigur, nu este uşor de ajuns la anticipate. Dar dacă depinde de UDMR, UDMR va spune ‘da’. Noi vrem anticipate, vrem ca în jurul alegerilor locale şi nu în aceeaşi zi, pentru că Curtea Constituţională nu permite, dar în jurul alegerilor locale să se bifeze şi acest pas şi atunci, din vară, România să aibă un guvern mult mai stabil din punct de vedere al susţinerii parlamentare”, a declarat Korodi Attila.

Potrivit acestuia, UDMR a făcut o analiză în decembrie şi a ajuns la decizia că este raţional să sprijine organizarea de alegeri anticipate.

“Noi am făcut o analiză în decembrie, când a venit valul de decizii din PNL cu privire la asumarea răspunderii, şi atunci am zis că din punctul nostru de vedere este mult mai raţional atunci, dacă există şansa şi PNL poate să contureze o majoritate pentru a da drumul la procedură de anticipate, să sprijinim, pentru că este raţional”, a mai spus Korodi.

Acesta a punctat faptul că Uniunea este pregătită pentru alegeri anticipate şi a susţinut că nu a făcut nicio înţelegere cu PNL şi nu a condiţionat susţinerea acestui demers.

“Suntem pregătiţi (pentru alegeri anticipate – n.red.), pentru că noi, reprezentând o comunitate etnică, efectiv nu funcţionăm ca un partid politic, avem altă relaţie cu comunitatea maghiară decât poate să aibă un partid politic clasic şi suntem pregătiţi oricând să participăm la alegeri care sunt la termen sau înainte de termen. Nu a fost nicio înţelegere cu PNL, pentru că noi orice decidem, spunem şi public”, a conchis Korodi Attila.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

4 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

6 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago