Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Autoritățile mai modernizează o dată, pe hârtie, stațiile comuniste ale Companiei de transport public din zona Piața Gării, însă pe mai mulți bani

Sponsorizat
Sponsorizat

În decembrie anul trecut, consilierii locali aprobau modernizarea stațiilor CTP din Piața Gării, investiție în valoare de peste 1,3 milioane lei. Proiectul s-a prăfuit în sertarele Primăriei, iar acum aceiași aleși locali vor aproba majorarea sumei necesare modernizării zonei la peste 1,5 milioane lei. Astfel, proiectul de transformare a imaginii comuniste a stațiilor Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca a devenit mai scump de la un an la altul, vreme în care starea acestora s-a degradat considerabil. Deși pentru lucrările de modernizare propriu-zise este prevăzută o perioadă de doar 3 luni de zile, foarte probabil ca reabilitarea zonei Piața Gării să devină și mai scumpă la final, în contextul majorării prețurilor la materialele de construcție și a inflației în creștere. Prima decizie privind transformarea stației CTP Gară într-una de profil „european”, a fost luată în octombrie 2019. La mai bine de un an, în decembrie 2020, Primăria scotea proiectul de la sertar pentru a-l pune în practică. Însă pe parcursul acestui an, valoarea lucrărilor a crescut, iar acum administrația locală mai aprobă încă o dată modernizarea aceleeași zone, dar pe alți bani. O bună parte a stațiilor de BUS și a chioșcurilor de bilete se află într-o stare precară.„Este perfect corect. Este o licitație în acest moment, în derulare, pentru modernizarea unui număr de 18-20 de stații, acelea pe care le vedeți mai puțin întreținute, pe care și-a asumat Primăria să le modernizeze.Deci, anul viitor veți avea aceste stații de autobuz modernizate, pentru că licitația este în derulare în momentul de față”, a declarat primarul Emil Boc, joi, în cadrul unei intervenții la un post local de radio.Consiliul local va mai aproba o dată modernizarea Pieței Gării, însă pentru mai mulți baniProiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare stații pentru transportul în comun – pentru zona Piața Gării municipiul Cluj-Napoca”. Valoarea totală a investiției este de 1.501.398,07 lei cu TVA. În decembrie 2020, valoarea lucrărilor era aprobată la suma de 1.308.483,68 lei cu TVA. Diferența este de – 192.914,39 lei.Proiectul de modernizare a stațiilor CTP din zona Piața Gării poate fi consultat AICI.CITEȘTE ȘI: Cu 1,3 milioane de lei, Primăria vrea să transforme imaginea comunistă a stației CTP din Piața Gării într-una „europeană”, dar abia din 2021Potrivit proiectului, urmează să fie instalate un număr de 6 stații cu acoperiș verde, precum și o clădire-dispecerat pentru Compania de transport public (CTP) Cluj-Napoca.Finanțarea investiției va fi realizată de la Bugetul local.„Deși infrastructura de transport în comun este satisfăcător dezvoltată, oferta de transport public este încă discretă – cu lipsuri, datorită stațiilor de așteptare învechite, în unele zone ale orașului”, scrie negru pe alb în Analiza din cadrul Studiului de Fezabilitate, parte integrantă a proiectului de hotărâre. De asemenea, analiza mai arată că potrivit „orarului de circulație, frecvențele de circulație sunt foarte mari pe unele artere”, fiind amintite și „facilitățile precare pe care le oferă stațiile actuale”. Într-un Cluj cu pretenții de oraș smart, imagine cultivată constant pe pagina oficială de socializare a primarului Boc, o asemenea reflectare a situației din oraș reprezintă o adevărată jignire.Din păcate, stațiile Companiei de Transport Public din Cluj reprezintă în continuare, în bună parte, niște relicve ale trecutului comunist.Este semnificativ faptul că din anul 2007, când România devenea stat membru al Uniunii Europene, și până în 2021, adică vreme de 14 ani, s-a făcut prea puțin în acest sens de către aceeași administrație PNL-istă a orașului: imaginea comunistă s-a amestecat cu cea „europeană” într-un mix hidos, iar „greaua moștenire”  în acest sens aparține acelorași PNL-iști clujeni.Abia din 2022, autoritățile locale își propun să modernizeze stația de transport public CTP Gară, imaginea orașului pentru orice turist care coboară din tren.   

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

6 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

14 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago