Sponsorizat
Categories: Prin Oras

CÂND AVANSEZI MAI MULT DECÂT TE DUCE EXPERTIZA. Avocații demontează afirmațiile șefului DNA, Crin Nicu Bologa: “Aruncă o umbră nefastă asupra credibilității justiției”

Sponsorizat
Sponsorizat

Uniunea Națională a Barourilor din România atrage atenția asupra unor exprimări pe care avocații le consideră „inadecvate” comunicării publice folosite de Direcția Națională Anticorupție. E vorba de  comunicatul din 15 februarie 2022, despre care UNBR susține că aduce un „stigmat negativ” asupra meseriei de avocat „și nu numai”.„Fără a intra, prin prezenta comunicare, în fondul dezbaterii privind justificarea existenței sau desființarea SIIJ, UNBR atrage atenția asupra unor exprimări inadecvate comunicării publice folosite în comunicatul DNA din 15 februarie 2022, care sunt de natură a aduce un stigmat negativ asupra profesiei de avocat și nu numai.În comunicatul citat, DNA critică unul dintre criteriile de selecție a procurorilor, prevăzute în proiectul de desființare a SIIJ, respectiv aprecierea conduitei ireproșabile a acestora prin consultarea opiniei formulate de parchetele, instanțele de judecată și barourile din raza teritorială în care candidatul a funcționat. DNA susține că „este solicitată tocmai opinia persoanelor care, potențial, ar putea fi subiect al anchetelor acestor procurori, ceea ce este foarte îngrijorător”.În primul rând, se face confuzie între instituțiile care reprezintă avocații, judecătorii și procurorii (respectiv barourile, instanțele de judecată și parchetele) și persoanele din cadrul acestora, care ar putea fi anchetate. O opinie oficială și instituțională nu echivalează cu cea a unor persoane din profesiile respective, care ar putea fi, prin ipoteză, subiecți ai unor anchete penale.În al doilea rând, a-i considera, ab initio, pe membrii acestor profesii – avocați, judecători sau procurori – chiar și în contextul expunerii de către aceștia a opiniei privind conduita profesională, drept potențiali suspecți, care ar putea fi anchetați de DNA, aruncă o umbră nefastă asupra credibilității justiției în societate, ceea ce este vădit contrar scopului urmărit de Uniunea Europeană.Astfel de comunicări la adresa unor organizații profesionale sau a membrilor unor profesii pot da naștere unor generalizări care pot afecta profund nu numai demnitatea unor profesii juridice, cât și imaginea justiției în societate.UNBR apreciază că prin comunicatul menționat, DNA aduce atingere imaginii și demnității profesiei de avocat și solicită DNA respectarea principiilor funcționării statului de drept și ale unei societăți democratice în elaborarea opiniilor exprimate public”, se arată într-un comunicat de presă al UNBR.Context: Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justitie (SIIJ). Premierul Nicolae Ciucă afirma că acest proiect al MInisterului Justiţiei ”este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV”.Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) afirmă că proiectul adoptat de Guvern, deşi vizează desfiinţarea SIIJ, “nu reprezintă din păcate un progres în asigurarea eficienţei combaterii corupţiei la un nivel înalt, nivel care, indubitabil, ar trebui să cuprindă şi reprezentanţii sectorului judiciar”.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago