Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Compania de IT Oves Enterprise Cluj-Napoca se extinde în străinătate. Anul trecut, cifra de afaceri a crescut de patru ori

Sponsorizat
Sponsorizat

Dezvoltatorul clujean de software Oves Enterprise a înregistrat o cifră de afaceri de 14 milioane lei la finalul anului 2021, iar acum la început de 2022 anunță deschiderea unui birou în Germania, la Munchen, şi extinderea echipei cu circa 60 de persoane pe parcursul acestui an. Compania a fost înființată în 2015.„În prezent, avem 20 de clienţi în afara României, 10 dintre aceştia fiind în Germania. De aici şi dorinţa de înfiinţare a unui birou OVES Enterprise în Munchen. De asemenea, 80% din cifra de afaceri de anul trecut a fost generată de business din afara ţării, iar odată cu extinderea la nivel internaţional estimăm că ponderea va fi majorată spre 95%”, a declarat Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.Pe parcursul anului 2021, cifra de afaceri a companiei OVES Enterprise a crescut de patru ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei. Pentru acest an, compania din Cluj îşi propune cel puţin dublarea veniturilor, ţinta asumată fiind de 30 de milioane de lei.Oves Enterprise are doi asociați: Mihai Andrei Filip (95%) și Mariana Filip (5%).„Observăm o creştere exponenţială a cererii globale de produse digitale. Credem că eforturile depuse în anii anteriori, precum şi investiţiile în creşterea echipei – doar anul trecut am alocat un milion de euro în resurse şi creşterea echipei, concomitent cu nivelul ridicat de încredere din partea clienţilor existenţi ne-au permis să profităm de cererea globală uriaşă de servicii şi produse digitale şi să accelerăm, astfel, businessul peste estimările iniţiale”, a transmis conducerea companiei.De asemenea, planurile de dezvoltare ale companiei pentru acest an vizează şi dublarea numărului de angajaţi, pentru a susţine extinderea pe piaţa internaţională. Astfel, de la 68 de membri, în 2021, echipa urmează să ajungă la 130 la finalul lui 2022.În prezent, cea mai mare parte din businessul OVES Enterprise este generat de serviciile de team/staff augmentation, în condiţiile în care compania are o echipă de consultanţi specializaţi pe cele mai importante tehnologii enterprise: Java, .net, Python, Big Data şi Front End (Angular, React etc).„În ultimii doi ani, portofoliul nostru de clienţi a crescut şi s-a diversificat cu companii mai mari, din industrii precum automotive şi fintech, iar proiectele pe care le livrăm pentru acestea sunt mai  sofisticate, integrând tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. Pentru anul în curs, planul nostru este să consolidăm capacităţile interne de vânzare şi de execuţie ale proiectelor, şi să beneficiem cu atât mai mult de certificările ISO9001 şi IS027001, atrăgând clienţi cu nevoi şi mai sofisticate şi proiecte de dezvoltare mai complexe, care să ne pună în valoare echipa”, a afirmat Mihai Filip.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Șoferul de camion din Bistrița-Năsăud care a condus haotic pe DN1C a rămas fără permis!

Scene periculoase surprinse pe DN1C, în localitatea Iclod! Un șofer de camion din Bistrița-Năsăud a…

14 hours ago

🚨 Accident rutier la Jucu, pe drumul Gherla – Cluj-Napoca!

Vineri seara, 3 octombrie 2025, în jurul orei 20:30, un accident rutier s-a produs pe…

20 hours ago

Atenție, șoferi și trotinetiști! RCA pe CNP și examen obligatoriu

"Trotinetele au scăpat de sub control"Titi Aur Fostul campion de raliuri și actual proprietar al…

23 hours ago

Florin Piersic strălucește la 89 de ani! Marele actor face senzație pe Cluj Arena

Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, a făcut senzație luni seara pe…

2 days ago

Exclusiv -Accident rutier grav între Luna de Sus și Stolna, în 3 octombrie! Grija Mare!

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc joi, 3 octombrie, pe drumul județean…

2 days ago

Aur pentru România: Eleva din Cluj cucerește Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată

O elevă din Cluj-Napoca a făcut România mândră, câștigând medalia de aur la Olimpiada Internațională…

2 days ago