Sponsorizat
Categories: Prin Oras

CSM: Pentru postările pe Tik Tok, judecătorul Cristi Danileț, exclus din magistratură. Decizia poate fi atacată cu recurs

Sponsorizat
Sponsorizat

Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost sancționat de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară cu excluderea din magistratură. Sancțiunea poate fi atacată cu recurs la ÎCCJ.Danileț a fost sancționat pentru manifestările de pe rețelele de socializare, în baza art. 99 din Legea 303/2004. Judecătorul a fost găsit vinovat de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.„HOTĂRÂRECu majoritate,Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, ca neîntemeiată.Cu majoritate,Respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârât, ca neîntemeiată.Cu unanimitate,Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea „900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române”Cu majoritate,Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare.Cu majoritate,În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativCu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieEste a doua sancțiune discplinară pentru judecătorul Cristi Danileț. Anterior, acesta a fost sancționat cu reducerea indemnizației cu 5% pentru două luni, tot pentru postări de pe rețelele de socializare. Sancțiunea a fost menținută de ÎCCJ. Mai mult, Danileț mai are un dosar disciplinar în curs de judecată la CSM, în urma dezvăluirilor din serialul ”Justice leaks”, publicat de stiripesurse.ro.CITEȘTE: VIDEO Danilet dă cu carata în piscină ca Bruz Li Judecătorul a anunţat că va ataca decizia”Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmuleţe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul, în celălalt curăţ o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmaţie în legătură cu justiţia şi imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viaţa prea privată pentru care nu înţeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reţinută este «conduita prin care se aduce atingere imaginii justiţiei».Soluţia s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecţia Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ şi sunt sigur că se va remedia această soluţie”, a transmis judecătorul. 

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

16 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

23 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago