Categories: Prin Oras

Decalogul lui Boc pentru „nefericita” coaliție PSD-PNL, „o soluție ultimă de compromis înainte de alegeri anticipate”

Un politician adevărat poate justifica orice, atâta timp cât „orice”-ul îi servește interesele. Emil Boc mai ales, primarul demagog talentat al Clujului, știe cum să le dea din condei, în așa fel încât să cadă mereu în picioare ei. Cine sunt ei? În trecut, Boc și ai lui erau pedelei, care se urau de moarte cu peneleii, cu care ulterior au fuzionat, acum fiind toți una, în cuget și-n (ne)simțiri. Ei erau, până nu demult, liberali, dușmani de moarte ai pesediștilor, cu care acum s-au aliat într-o coaliție guvernamentală sprijinită și de primarul Clujului, care astăzi, la radio, s-a scoborât de pe muntele de SF-uri adunate în Primărie, cu un decalog pentru coaliția care dacă nu îl respectă cu sfințenie, „nu își are rostul”.„V-am spus! V-ați îndoit că nu vom avea guvern săptămâna asta! V-am spus că săptămâna aceasta vom avea guvern și săptămâna aceasta avem guvern! Asta este partea plină a paharului!”, a început vizionarul edil să explice.„Vreau să fiu foarte clar: nimeni din PNL nu este fericit cu această coaliție! Cum, altfel, cred că nici cei din PSD nu sunt fericiți cu această coaliție! Este o soluție ultimă de compromis înainte de alegeri anticipate, pe care țara trebuie să o pună la dispoziția oamenilor! Dar, aș vrea să vă spun câteva lucruri din punctul meu de vedere, cu privire la succesul sau insuccesul acestei coaliții.Această coaliție nu trebuie să guverneze cu ochii pe sondaje, nici măcar cu gândul la următoarele alegeri! Ci doar cu gândul la România și la generațiile următoare. Altfel nu își împlinește menirea, dacă stă cu ochii pe sondaje.De asemenea, scuzată fie-mi comparația, aceste două partide politice, PSD și PNL, sunt ca și două echipe de fotbal de top care au o rivalitate istorică, dar atunci când aceste două echipe joacă pentru naționala României, pun în plan secundar rivalitatea și joacă, dau tot ce au mai bun pentru țară, pentru România. Dincolo de clubul din care fac parte, trebuie să fie loiali față de România, avem un șef al Guvernului, un căpitan de echipă pentru care natura profesiei, loialitatea față de România, reprezintă legea supremă. Deci există ingredientele ca acest guvern să joace pentru România și nu pentru cluburile din care fac parte, în primul rând. Dar, deși aceste două partide constitutoare au o premieră istorică în acest moment, ca și coaliție, întrebarea este: pot ele să se ridice la nivelul așteptărilor românilor și să se situeze deasupra rivalităților politice tradiționale?”, și-a introdus Boc decalogul care a urmat acestor comparații naive, o comparație mai potrivită fiind cea cu ursul: „pentru bani, și ursul joacă!” Indiferent de „coechipieri”.„Vă spun câteva lucruri: dacă nu vom avea răspuns pozitiv la aceste probleme, această coaliție nu va reuși! Și atunci, marile mele întrebări sunt următoarele”, și-a început Boc decalogul formulat sub formă de întrebări retorice cu conținut utopic, irealizabil:„Această coaliție nu va reuși să crească în ochii românilor dacă nu face reforma administrației publice locale. Sau, mai bine spus: această coaliție nu se justifică dacă nu face cel puțin următoarele lucruri:- Dacă nu face reforma administrației publice locale
– Dacă nu duce România în Schengen, prin eliminarea MCV-ului
– Dacă nu ridică nivelul de trai al românilor
– Dacă nu absorbi, prin investiții majore, toți banii europeni disponibili prin PNRR și fondurile structurale
– Dacă nu elimină pensiile speciale și să introducă echitatea, corectitudinea și contributivitatea la sistemul de pensii
– Dacă nu digitalizează administrația publică centrală și locală și nu elimină birocrația și lucrurile care îl enervează pe cetățean
– Dacă nu vor ține sub control pandemia prin vaccinare masivă
– Dacă nu vor pune oamenii potriviți, profesioniști, la locul potrivit
– Dacă nu vor guverna transparent, fără corupție
– Dacă la sfârșitul colaborării politice, electoratul dur al celor două partide nu va spune: a meritat pentru România, deși nu am fost de acord cu acest compromis politic!Dacă aceste lucruri nu se întâmplă, această coaliție nu-și are menirea și, la sfârșitul zilei, când va fi să fie, să nu spunem că nu a meritat! Eu acord o primă șansă de încredere pentru că, până la urmă, țara are nevoie de stabilitate!”, a declarat Emil Boc.Cum decalogul primarului conține, din start, truisme și utopii, care este clar că nu se vor realiza, e la fel de clar că, în logica edilului, nici coaliția nu va reuși. Și, tot în logica lui Boc, dacă ultima soluție de compromis va fi ratată, vor urma alegeri anticipate.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago