Sponsorizat
Prin Oras

Emil Boc demontează public speculațiile despre metroul din Cluj: „Avem contract, autorizație și lucrările sunt în desfășurare”

Sponsorizat
Sponsorizat

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a publicat o un video în care răspunde ferm și argumentat valului de acuzații și speculații apărute în ultimele săptămâni cu privire la proiectul metroului. Edilul acuză o campanie de dezinformare și precizează că „proiectul beneficiază de toate documentele necesare și se află în etapa de execuție”.

Într-un context politic tensionat și cu presiuni crescânde din partea opiniei publice, Emil Boc a ales să clarifice direct, cu documente, cele mai frecvente afirmații false vehiculate în spațiul public.

„Metroul are contract de finanțare în vigoare”

Primarul a prezentat contractul semnat cu Ministerul Transporturilor, precum și actul adițional care permite utilizarea fondurilor provenite din bondurile verzi. „Să fie foarte clar: metroul de la Cluj are contract de finanțare valid, în vigoare, semnat și susținut de statul român”, a subliniat Boc. Informația contrazice ferm afirmațiile celor care au susținut că proiectul nu ar fi acoperit financiar sau că nu există o sursă clară de finanțare.

Autorizația de construire este emisă legal, pentru un proiect de infrastructură majoră

Un alt punct atacat public a fost presupusa lipsă a autorizației de construire. „Realitatea este complet alta”, afirmă edilul. Potrivit acestuia, autorizația există, a fost emisă în conformitate cu legislația specială aplicabilă marilor proiecte de infrastructură și permite derularea etapelor de execuție.

Acordarea avansului către constructor este legală și reglementată

Pe tema avansului de 10% acordat constructorului, primarul face apel la legislația aplicabilă. „A fost vorba despre un avans acordat conform prevederilor contractuale și a Hotărârii de Guvern nr. 1/2018. Nu există nimic ilegal în această procedură”, a declarat el.

Lucrările sunt deja în desfășurare

Conform graficului transmis de antreprenor, lucrările pregătitoare pentru realizarea grinzii de ghidaj aferente pereților mulați au început în data de 24 iulie. Etapa următoare, programată pentru 11 august, presupune începerea efectivă a lucrărilor de excavație pentru puțul de lansare al TBM-urilor – utilajele de forare subterană supranumite „cârtițele”. Acestea vor fi ulterior coborâte, asamblate și puse în funcțiune pentru realizarea tunelurilor metroului.

„Noi livrăm date oficiale, nu speculații”

Mesajul lui Emil Boc este limpede: proiectul avansează în baza unui cadru legal și contractual clar, iar administrația va urmări îndeaproape respectarea tuturor termenelor. „Vă prezint date oficiale, cu documente și angajamente ferme. Puteți alege să ascultați speculațiile sau să priviți realitatea: lucrările sunt în desfășurare și metroul din Cluj este un proiect serios, nu o promisiune electorală.

Declarația vine într-un moment-cheie pentru imaginea publică a administrației clujene, în contextul în care proiectele de infrastructură majoră din România sunt adesea subiecte de scepticism. În cazul Clujului, însă, administrația locală mizează pe transparență, ritm susținut de implementare și o comunicare directă cu cetățenii.

 

 

Facebook Comments Box
Dani Muresan

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

5 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

12 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

1 day ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

1 day ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago