Connect with us

Prin Oras

EXCLUSIV Ce NU s-a spus despre accidentul de la Gilau în care a fost lovită o autospecială de poliție. Faceți cunoștință cu Maria Casandra Maier, o polițistă cu viitor strălucit în IPJ Cluj

Alex Campian

Published

on

EXCLUSIV Ce NU s-a spus despre accidentul de la Gilau în care a fost lovită o autospecială de poliție. Faceți cunoștință cu Maria Casandra, o polițistă cu viitor strălucit în IPJ Cluj

Evenimentul nefericit de duminică seară are o altă poveste în spate. Câteva minute înainte ca un bărbat de 47 de ani să intre cu autoturismul în mașina de poliție, care se afla în misiune, a avut loc un alt scandal care s-a soldat cu încătușarea agresorului și transportarea lui la secție. Maria Casandra, o tânără care a intrat în Poliție în urmă cu doi ani, se afla în echipajul de patrulă în seara respectivă. În momentul în care au oprit o mașină în trafic, bărbatul care era pasager în dreapta s-a coborât din mașină și a venit din senin să o atace pe Casandra cu pumnii. Polițista s-a apărat și a chemat întăriri, colegul ei sarindu-i în ajutor. Numele agresorului care s-a năpustit cu pumnii asupra polițistei este Pleșa Claudiu!  La scurt timp după, agresorul a fost încătușat și urma să fie dus la secție pentru întocmirea dosarului penal pentru ultraj. În timp ce autospeciala se deplasa spre secție, din nefericire s-a produs accidentul în care polițista urma să fie rănită din nou.  Ce a urmat după? Credeți că a plecat acasă ? Nu, au urmat îngrijiri medicale superficiale, atât cât tânăra să poată să fie aptă de o noapte albă de audieri, în care să răspundă în detaliu ce s-a întâmplat. Agresorul le-a declarat anchetatorilor că totul a fost o neînțelegere. Că pumnii pe care i-a aplicat polițistei erau adresați altei femei din IPJ Cluj și că a confundat-o. Prim-procurorul Mihaela Cojocaru, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, a coordonat cercetările și a probat faptul că locul agresorului este după gratii. În cursul serii trecut, Claudiu Pleșa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin la data de 15.11.2021, privind dosarul nr. 935/P/2021, şi în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 15 noiembrie 2021 până la data de 14 decembrie 2021, inclusiv, a inculpatului P C, în prezent încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Sălaj, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, cu studii medii, electrician, fără loc de muncă, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod Penal, raportat la art. 193 alin. 1 Cod Penal (în dauna persoanei vătămate M C-M), ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod Penal, raportat la art. 206 alin. 1 Cod Penal (în dauna persoanei vătămate P C-A), şi ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod Penal, raportat la art. 206 alin. 1 Cod Penal (în dauna persoanei vătămate M C-M), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal”, se arată în soluția pe scurt. Casandra, lăudată pentru profesionalism și spirit intuitivLa începutului anului, cei de la IPJ Cluj îi dedicau o postare pe pagina de Facebook, lăudând-o pe Casandra pentru modul în care a reușit să salveze alte vieți, preluând un echipaj medical care transporta organe pentru transplant, dar care a fost implicat într-un accident rutier. „În dreptul localității Florești, ambulanța a fost implicată într-un accident rutier, care, din fericire, nu a avut victime. Deoarece ambulanța a rămas la locul accidentului, echipa medicală a fost preluată de un echipaj al Poliției Florești și transportată în siguranță și cu rapiditate la aeroport.Dorim să ne exprimăm recunoștința și aprecierea pentru sprijinul prompt pe care echipajul Poliției Florești, în special doamna agent de poliție Maier Casandra-Maria, l-a acordat echipei medicale, contribuind decisiv la realizarea cu succes a intervenției de transplant hepatic, în urma căreia viața unui om a fost salvată”, au precizat cei de la Agenția Națională de Transplant, în mesajul de apreciere transmis Poliției Române. Ah, și să v-o spunem pe cea dreaptă. Tânăra s-a luptat cu agresorul care a atacat-o duminică seara. Neînfricată la momentul incidentului, Casandra a demonstrat că este în controlul situației. Nu că vrem să stricăm știrea, dar în același timp, un alt echipaj de la Florești dădea dovadă de lașitate deși erau în pericol șase minori(vezi material aici). Ziar de Cluj îi dedică rubrica Jos Pălăria! Vezi și: Conducerea IPJ Cluj a demarat o ancheta internă împotriva echipajului care a intervenit la scandalul din Florești

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Evitați strada Horea: accident cu victime în zona Ambulanța

Stefania Heinz

Published

on

Traficul rutier este serios afectat pe strada Horea, în zona Ambulanța, în urma unui accident rutier cu victime produs în cursul zilei de astăzi. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, ambulanță și pompieri, iar circulația se desfășoară cu dificultate sau este temporar restricționată, în funcție de intervențiile în desfășurare.

Autoritățile recomandă evitarea completă a zonei și folosirea rutelor alternative, pentru a preveni blocajele și a permite intervenția rapidă a echipajelor de urgență. Șoferii sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită și să respecte indicațiile agenților de circulație.

Deocamdată, cauzele accidentului și starea exactă a victimelor nu au fost comunicate oficial. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi confirmate de autorități.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Stefania Heinz

Published

on

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat. Pe un grup dedicat profesioniștilor din domeniul taximetriei, a apărut o postare care a stârnit un val de emoție și regrete: „Taximetria din Cluj-Napoca a pierdut un coleg. Așa cum îi spuneam noi, „Mami”, un om bun, un coleg adevărat, plecat mult prea devreme dintre noi.”

Postarea, plină de durere și respect, este un omagiu adus unui bărbat care, deși nu mai este printre noi, va rămâne în inimile celor care l-au cunoscut. „Mami” era un nume drag colegilor săi, un om care a fost mereu acolo pentru oricine avea nevoie de ajutor, un suflet generos care a lăsat o amprentă adâncă în comunitatea taximetriștilor din Cluj.

Acesta nu a fost doar un coleg de serviciu, ci o persoană care știa cum să aducă un zâmbet pe fețele celor din jur. Prietenii din breaslă își aduc aminte de momentele petrecute împreună, de discuțiile sincere și de momentele de camaraderie care făceau din fiecare zi de muncă o experiență mai ușoară. Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie pierderea imensă simțită acum de toți cei care l-au cunoscut.

„Plecare mult prea devreme” – aceasta este fraza care se repetă în comentariile colegilor, subliniind cât de nedreaptă este viața uneori. Moartea prematură a unui om bun este o tragedie care lasă urme adânci, nu doar în familie, ci și în cercul celor care l-au admirat și respectat.

Condoleanțele pentru familia îndurerată sunt exprimate de către întreaga comunitate de taximetriști, care le transmite un mesaj de compasiune și putere în aceste momente grele. „Dumnezeu să vă dea putere în aceste momente grele și să-l așeze pe Mami în pace și lumină”, sunt cuvintele care reflectă durerea profundă resimțită de toți cei care au avut onoarea să-l întâlnească.

În aceste clipe de tristețe, taximetriștii din Cluj își dau adio unui coleg drag, un om care a fost mult mai mult decât un simplu partener de muncă – a fost un prieten, un sprijin, o prezență caldă într-o lume adesea marcată de agitație și oboseală.

„Drum lin, coleg drag” – aceasta este încheierea postării, un ultim omagiu adus unui om care va rămâne mereu în amintirea celor care l-au iubit și respectat.

Pierderea unui coleg de muncă nu este niciodată ușoară, dar în cazul lui „Mami”, ea este cu atât mai grea, având în vedere impactul pe care l-a avut asupra celor din jurul său. Rămas bun, „Mami”. Drum lin! 🕊️🚖

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

Maria Costea

Published

on

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora Shopping Center din Cluj-Napoca după finalizarea amplului proiect de renovare aflat în pregătire. Intervenția propusă urmărește redefinirea relației dintre clădire și oraș, cu un accent puternic pus pe deschidere, vizibilitate și integrare urbană.

Accesul principal dinspre strada Brassai Sámuel este gândit ca un punct-cheie al noii identități arhitecturale. Fațada este tratată prin suprafețe vitrate ample, care permit o legătură vizuală directă între interiorul centrului comercial și spațiul public. Această abordare transformă clădirea dintr-un volum închis într-un element permeabil, care comunică activ cu orașul.

Conceptul de transparență este folosit ca strategie de mediere urbană, având rolul de a estompa granița dintre spațiul comercial și țesutul urban din jur. Prin utilizarea sticlei și a volumelor clare, proiectul propune un dialog continuu între activitățile din interior și viața străzii, contribuind la animarea zonei și la creșterea atractivității pietonale.

Renovarea nu vizează doar o actualizare estetică, ci și o repoziționare a Sora Shopping Center în peisajul central al orașului, adaptată nevoilor actuale ale comunității urbane. Noua imagine sugerează un spațiu mai luminos, mai accesibil și mai conectat la fluxurile pietonale și vizuale ale Clujului.

Proiectul este semnat de Atelier Fkm, în colaborare cu Filofi și Trandafir Arhitectură, echipe care propun o viziune contemporană asupra regenerării clădirilor existente, punând accent pe sustenabilitate, deschidere și integrare urbană.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era