Connect with us

Prin Oras

În penultima zi din 2021, Primăria a plătit către Ro Verde Landscaping aproape jumătate din costul lucrărilor pentru Baza Sportivă La Terenuri, deși sunt întârzieri mari

Alex Campian

Published

on

VIDEO – În al 13-lea ceas, se lucrează serios la Baza Sportivă „La Terenuri”, care ar putea fi, la un moment dat, finalizată

Baza Sportivă La Terenuri din Mănăștur trebuia să fie gata în august 2021, conform prevederilor din contractul semnat între Primăria Cluj-Napoca și asocierea SC RoVerde Landscaping SRL Petrești, jud. Ilfov – SC Open Trans SRL Sfântu Ilie, jud. Suceava – SC Electrogrup SA Cluj-Napoca – SC Cris Garden SRL București – SC Prospect Dream SRL. Termenul nu a fost respectat și s-a amânat pentru luna octombrie 2021. Și acel termen a fost încălcat, iar acum noul termen este primăvara anului 2022.În ciuda faptului că asocierea condusă de Ro Verde Landscaping are întârzieri mari la construirea Bazei Sportive La Terenuri, Primăria a plătit aproape jumătate din valoarea lucrărilor. Și chiar în penultima zi a anului. Zece operațiuni de plată au fost făcute de către Primăria Cluj-Napoca pe ultima sută de metri din 2021. Valoarea plăților este cuprinsă între 6.870 lei și 3,3 milioane lei. Suma totală care a fost plătită către Ro Verde Landscaping este de 11,3 milioane lei.Contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitare bază sportivă și amenajare parc, zona „La Terenuri” cartier Mănăștur” are o valoare totală de 26.581.616,15 lei fără TVA din care:servicii de proiectare în valoare de 501.360 lei fără TVA,servicii de asistență tehnică în valoare de 90.680 lei fără TVA șivaloarea lucrărilor de execuție de 25.989.576,15 lei fără TVA.Ro Verde Landscaping este firma omului de afaceri Ion Olteanu, cunoscut sub numele de “părintele spațiilor verzi din București”, după ce a derulat numeroase contracte cu mai multe primării de sector, dar și cu Administrația Lacuri Parcuri Agrement București. Ion Olteanu deține grupul de firme Eco Horticultura – Ro-Verde Landscaping SRL – Garden Center Grup.Ion Olteanu se ocupă și de modernizarea Parcului Ștefan cel Mare prin firma Garden Center Grup.

Source link

Facebook Comments Box

Prin Oras

Prețul cireșelor în Cluj: testăm banca înainte să gustăm!

Alex Campian

Published

on

S-au întors cireșele în piețele din Cluj, dar și-au adus și prețul cu ele – și nu glumim: 60 de lei kilogramul! La banii ăștia, parcă nu mai zici “fruct”, ci “bijuterie comestibilă”.

Cumpărătorii privesc cireșele cu drag, le fotografiază, poate chiar le dau like mental, dar mulți pleacă fără să guste. Unii mai curajoși își iau 100 de grame – cât să împartă cu familia, prietenii, vecinii și eventual să trimită și o poză rudelor din străinătate. Ediție limitată.

Importatorii, în schimb, se bucură – aduc cireșe din afară și le vând în Cluj ca pe trufe rare. Cine are poftă, plătește. Cine nu, se uită și oftează. În curând, s-ar putea să apară și abonamente la cireșe, cu rată lunară și bonus de o sâmbură bonus.

Până atunci, în piață se aud voci:
– „Dați-mi, vă rog, trei cireșe. Una pentru mine, una pentru poză și una de rezervă…”

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele Clujului, un festival al comunității care aduce împreună mii de oameni, peste 100 de evenimente și mai mult de 40 de locații pline de viață.

🎭 Joi, 22 mai, startul se dă în Piața Unirii cu un spectacol de neuitat – „Chiritza în concert”, în interpretarea Teatrului Național Cluj-Napoca. În același timp, Strada Mihail Kogălniceanu devine gazda Festivalului Gastronomic Internațional, iar Strada Universității se transformă într-o galerie urbană.

🎶 Vineri, elevii din școlile clujene dau tonul cu „Kid’s Strythm”, iar seara, Piața Unirii răsună de acorduri clasice alături de instituțiile muzicale de prestigiu ale orașului. Gustările nocturne și multiculturalitatea se întâlnesc pe străzile Iuliu Maniu și Mihail Kogălniceanu.

🎉 Sâmbătă, de la ora 16:00, are loc Parada Zilelor Clujului, eveniment emblematic al festivalului. Iulius Parc devine scena marilor concerte – Compact, Delia, Subcarpați – urmate de un impresionant spectacol de drone și videomapping. Activitățile continuă în Parcul Central, Parcul Zorilor, Piața Muzeului și la Casino, unde se desfășoară Festivalul Național Science on Stage România.

👟 Duminică, ziua începe cu Crosul Universităților, iar apoi folclorul preia scena cu un regal autentic. De la ora 16:00, Heart Society aduce un takeover plin de muzică și artă în Iulius Parc. Parcul Central vibrează cu târguri, concerte, festivalul de vin, zone de aventură și activități pentru toate vârstele. Strada Potaissa reînvie istoria, iar malurile Someșului devin loc de relaxare urbană.

📍 Un oraș. 4 zile. Mii de inimi vibrând!
Vino să te bucuri de energia Clujului în peste 40 de locații!

🔗 Program complet și detalii: zileleclujului.ro/2025
📲 Urmărește și paginile oficiale Zilele Clujului pe Instagram și Facebook pentru ultimele noutăți.

Eveniment organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca.

Parteneri oficiali: Terapia – o companie Sun Pharma, Iulius Mall
Parteneri principali: BCR, Ursus, Betfair, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coral Impex, msg systems, Narativo, Farmec, Autoworld, Alexandrion, Coca-Cola, PMA Invest

Ne vedem la Zilele Clujului! 💙

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

3 zile fără apă în Cluj! A fost nevoie să spargă drumul pentru a înlocui conducta veche

Stefania Heinz

Published

on

O intervenție amplă a avut loc astăzi în județul Cluj, pe conducta principală de aducțiune DN 600, care leagă Cluj-Napoca de Gherla și Dej. Pentru efectuarea lucrărilor, echipele au spart drumul și au îndepărtat placa de beton care acoperea vechile vane.

Ulterior, ansamblul de vane și robineți a fost tăiat și extras, urmând ca în locul acestora să fie montate componente noi.

„Operațiunea de tăiere și extracție a ansamblului de vane și robineți s-a încheiat. Urmează etapa de înlocuire și montare a noului grup de vane”, au declarat reprezentanții Companiei de Apă Someș.

Intervenția a dus la întreruperea furnizării apei potabile în mai multe localități din județ în perioada 20–23 mai. Din același motiv, zeci de școli au fost închise temporar, din considerente de igienă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite