Connect with us

Prin Oras

ÎN TIMP CE ELENA UDREA O ARDE IMOBILIAR PE LA PATA RÂT, Curtea de Apel Cluj dispune deschiderea procedurii falimentului companiei “Băi Boghiș” unde este acţionar

Alex Campian

Published

on

ÎN TIMP CE ELENA UDREA O ARDE IMOBILIAR PE LA PATA RÂT, Curtea de Apel Cluj dispune deschiderea procedurii falimentului companiei "Băi Boghiș" unde este acţionar

Lia Stanca, co-acţionara Elenei Udrea este fosta soție a unui general de securitate asociat în trecut cu nevasta ministrului de Interne, Lucian Bode. De altfle, Ziar de Cluj a scris, încă din 2018, despre legăturile sulfuroase dintre Lia Stanca şi Elena Udrea, despre cum aceasta îi făcea vizite “fugitivei” în “exilul” din Costa Rica.CITEŞTE: BOMBA: Elena Udrea a fost vizitata luna trecuta in Costa Rica de asociata sa, Lia Stanca! E disperare mare cu Baile Boghis, aflate in “proprietatea” DNA!Curtea de Apel Cluj a dispus deschiderea procedurii falimentului companiei Băi Boghiș SRL, aflată în insolvență și deținută de Elena Udrea cu 50%, Lia Stanca, cu 10% și Nadine Stanca (fiica Liei Stanca), cu 40%, potrivit deciziei instanței.Curtea de Apel Cluj a luat această decizie la cererea companiei Construcții Erbașu, care vrea să își recupereze mai repede creanța de peste 6,6 milioane de lei deținută la Băi Boghiș după ce a modernizat stațiunea în 2013.”Admite apelul declarat de SC Construcții Erbașu SA împotriva sentinței civile nr. 903/2021 pronunțată la data de 22.10.2021 de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 135/84/2019 pe care o anulează și trimite cauza judecătorului sindic pentru a deschide procedura falimentului debitoarei SC Băi Boghiș SRL. Fără cheltuieli de judecată. Decizia este definitivă si executorie. Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2022 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei”, este decizia CA Cluj.Compania lui Erbașu a contestat decizia judecătorului sindic Claudiu Rareș Podar de la Tribunalul Sălaj care confirmase planul de reorganizare judiciară a societății Băi Boghiș. Construcții Erbașu se considera creditor defavorizat.Potrivit avocatului lui Erbașu, creditorii ”primesc mai mult prin intrarea în faliment decât prin aşteptarea implementării planului” de reorganizare judiciară, se arată în deciziile instanțelor publicate în buletinul procedurilor de insolvență.Avocatul a arătat că redresarea societății este dificilă în condițiile în care ”cauzele şi împrejurările ce au condus la apariţia stării de insolvenţă” nu s-au modificat, ”fiind vorba despre aceleaşi obiect de activitate, aceeaşi activitate sezonieră, nefiind construit bazinul acoperit pentru a se desfăşura activitatea pe o perioadă de timp mai îndelungată, respectiv concurenţa existentă pe piaţa de profil”.S-au rupt lanţuri de iubire?În iulie 2020, Curtea de Apel Cluj a anulat un contract de împrumut și mai mult acte adiționale prin care acționarii Nadine și Lia Stanca își majorau creanța la Băile Boghiș de la 5 milioane de lei la 13 de milioane lei, prin aplicarea unor penalități la un împrumut din 2013 și prin reducerea termenului de returnare a împrumutului.Inițial, judecătorul sindic de la Tribunalul Sălaj validase creanța Nadinei Stancu de 13 milioane de lei. Nemulțumiți, ceilalți creditori au formulat ontestație și au reușit să obțină decizia definitivă favorabilă de la Curtea de Apel Cluj.Instanța a decis că Nadine și Lia Stanca au o creanță de doar 6,2 milioane de lei. În schimb, Elena Udrea pretinde că ar avea de recuperat de la Băile Boghiș investiția de aproape 1,6 milioane de lei. În 2018, ea și-a cesionat creanța către Lia Stanca, dar aceasta nu i-ar fi achitat suma în termen de 6 luni.Veronica-Elena (Lia) Stanca este fosta soție a generalului de Securitate și, ulterior, SRI, Viorel-Nicolae Stanca. În 2007, acesta a fost avansat din gradul de colonel în rezervă la gradul de general de brigadă în rezervă, la propunerea SRI, de către fostul președinte Traian Băsescu. Viorel Stanca a condus organizația PDL Sălaj până în anul 2008.Potrivit edupedu.ro, soția actualului ministru de Interne, Lucian Bode, Karina Bode, a deținut 32% din firma SC Electroprim SRL, înființată în 2001 și radiată după ce a dat faliment, în 2011. Partenerii acesteia au fost Nicolae-Viorel Stanca și soția sa de la acea vreme, Veronica-Elena Stanca.La alegerile parlamentare din decembrie 2020, Lia Stanca a candidat, fără succes, pentru un post de senator din partea Partidului Ecologist Român.Băile Boghiş sub sechestru DNA din cauza Elenei UdreaUdrea a avut sechestru asupra unor terenuri şi construcţii aparţinând firmei „Băi Boghiş”, în suprafaţă de „67.258 mp şi 15.917 mp”, pentru garantarea cauţiunii de 5 milioane de lei în dosarul Hidroelectrica.„La data de 13 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au admis cererea inculpatei Udrea Elena Gabriela de instituire unei garanţii reale imobiliare asupra imobilelor SC Băi Boghiş SRL (două terenuri având suprafeţe de 67.258 m.p., respectiv de 15.917 m.p. şi construcţiile aferente) pentru constituirea cauţiunii de 5.000.000 lei, stabilită prin Ordonanţa din data de 30.10.2015 şi au dispus luarea măsurii asiguratorii constând în indisponibilizarea bunurilor imobile ale S.C. Băi Boghiş S.R.L., bunuri în valoare de 5.000.000 lei (…)La data de 12.11.2015, asociaţii SC Băi Boghiş SRL au hotărât constituirea unei garanţii reale imobiliare asupra bunurilor imobile ale societăţii în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea constituirii de către Udrea Elena Gabriela a cauţiunii stabilită prin Ordonanţa din data de 30.10.2015”, arăta DNA într-un comunicat din 2015.Pe 25 mai 2018, judecătorul de Cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, Codruţa Strâmb, a ridicat însă măsurile asigurătorii asupra acestor imobile. Pe 1 octombrie același an, judecătoarea a dispus însă din nou instituirea sechestrului asupra bunurilor Elenei Udrea până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro.DE RÂSUL PLÂNSUL URBANISMULUI DE CUMETRIE DIN CLUJ-NAPOCA: În timp ce afacerea Băi Boghiș este în pragul falimentului, Elena Udrea și soțul ei, Adrian Alexandrov, investesc într-un cartier de lux din Cluj, Transilvania Smart City.CITEŞTE: Ziar de Cluj a avut dreptate: Elena Udrea recunoaste ca se afla in spatele proiectului gigant Transilvania Smart City de langa Pata Rat

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Zaig & Engelhardt a cucerit Strada Vinului! Crama din Teaca, printre atracțiile Zilelor Culturale Maghiare din Cluj

Diana Petrescu

Published

on

Vin bun, seri de vară, centrul vechi al Clujului și o stradă care, după lăsarea serii, devenea aproape neîncăpătoare. Zaig & Engelhardt a fost prezentă anul acesta pe Strada Vinului de pe Potaissa, într-o ediție a Zilelor Culturale Maghiare care a adunat un public impresionant. Pentru crama din Teaca, întâlnirea directă cu clujenii a fost una dintre acele apariții care arată că vinul transilvănean are tot mai mulți admiratori.

Zilele Culturale Maghiare din Cluj au încheiat o ediție 2026 de amploare: timp de opt zile, peste 600 de evenimente au animat orașul, iar organizatorii au raportat peste 220.000 de vizite în cele 67 de spații ale festivalului.

Dar una dintre atmosferele aparte ale festivalului s-a simțit pe o străduță ascunsă între zidurile vechi ale Clujului.

Potaissa. Strada Vinului.

Iar printre cramele care au întâmpinat publicul s-a numărat și Zaig & Engelhardt.

Potaissa, plină seară de seară

Nu este doar o impresie: bilanțul oficial al evenimentului arată că tradiționala Stradă a Vinului a fost plină seară de seară, iar publicul a putut descoperi vinurile celor 10 crame prezente la ediția din acest an.

Strada Potaissa fusese transformată special pentru eveniment într-unul dintre punctele importante ale festivalului, Strada Vinului deschizându-se pentru public începând cu 19 august.

În această atmosferă, Zaig & Engelhardt și-a spus povestea exact acolo unde vinul se descoperă cel mai frumos: direct în pahar și în conversația cu oamenii.

Din Teaca, direct în inima Clujului

Povestea Zaig & Engelhardt începe la Teaca, unde crama a plantat în 2013 13 hectare de viță nobilă, păstrând în același timp și via veche, plantată în urmă cu aproximativ un secol.

Este o combinație frumoasă între nou și vechi, între o generație care privește înainte și o moștenire viticolă care nu a fost abandonată.

Iar la Cluj, vinurile au ajuns în fața unui public numeros, curios și dornic să descopere producători transilvăneni.

De la primul pahar și până târziu în seară, standul a devenit un loc de întâlnire, degustare și povești.

Pentru că un vin bun nu înseamnă numai ceea ce se află în sticlă.

Înseamnă locul din care vine. Oamenii care îl produc. Pământul. Via. Anii de muncă. Și, poate cel mai important, momentul în care cineva îl gustă pentru prima dată și întreabă:

„De unde este vinul acesta?”

Răspunsul, de data aceasta, a fost simplu:

Din Transilvania. Din Teaca.

Zaig & Engelhardt, într-unul dintre cele mai frumoase decoruri pentru vin din Cluj

Potaissa are ceva greu de reprodus într-un eveniment convențional.

Zidurile vechi ale cetății, mesele, paharele de vin, zumzetul conversațiilor și centrul Clujului aflat la doar câțiva pași creează o atmosferă care transformă degustarea într-o experiență.

Iar succesul general al Străzii Vinului confirmă cât de mult apreciază publicul această formulă: vinuri transilvănene, producători cu povești autentice și întâlnirea directă dintre cramă și consumator.

Pentru Zaig & Engelhardt, prezența la ediția din 2026 a Zilelor Culturale Maghiare a însemnat tocmai această apropiere de public.

Nu un vin descoperit de pe un raft.

Ci un vin descoperit într-o seară de august, pe Potaissa.

Când vinul local devine ambasadorul unei regiuni

Poate că aceasta este și partea cea mai importantă.

Transilvania nu înseamnă doar castele, orașe medievale și peisaje spectaculoase. Are și o cultură viticolă care merită redescoperită.

Iar crame precum Zaig & Engelhardt duc mai departe această poveste într-o formă contemporană, fără să rupă legătura cu locul din care provin.

Faptul că site-ul oficial al cramei anunță participarea la Zilele Culturale Maghiare din Cluj printre evenimentele sale confirmă importanța acestei întâlniri cu publicul clujean.

Un pahar de vin și o poveste care continuă la Teaca

Zilele Culturale Maghiare s-au încheiat pe 23 august, însă pentru cei care au descoperit Zaig & Engelhardt pe Potaissa experiența nu trebuie să se termine odată cu festivalul.

Crama poate fi vizitată chiar la Teaca, locul în care începe povestea vinurilor și unde se află plantațiile sale.

Și poate acesta este cel mai frumos rezultat al unei prezențe la un asemenea eveniment:

vii pentru un pahar, descoperi un vin și ajungi să vrei să cunoști locul în care s-a născut.

La ediția din acest an, într-o Stradă a Vinului plină seară de seară, Zaig & Engelhardt și-a găsit perfect locul între aromele Transilvaniei și energia Clujului.

Iar după atmosfera de pe Potaissa, un lucru este clar: vinul bun adună oamenii la aceeași masă, indiferent de limba în care spun „Noroc!”. 🍷

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Ștrandul Clujana, surpriza verii în Cluj: piscine încălzite, mâncare proaspătă și un vibe care te face să uiți că ești în oraș

Stefania Heinz

Published

on

Nu trebuie să pleci din Cluj pentru o zi care să se simtă ca o mini-vacanță. Ștrandul Clujana reușește să combine apa plăcută, relaxarea, mâncarea bună și atmosfera de vară într-un loc în care poți petrece liniștit o zi întreagă.

În plin sezon estival, Ștrandul Clujana rămâne una dintre variantele clasice ale orașului pentru cei care vor piscină fără să conducă zeci de kilometri în afara Clujului.

Și, odată ajuns acolo, atmosfera te prinde repede.

Piscine cu apă încălzită și zone pentru întreaga familie

Unul dintre marile avantaje ale Clujanei este apa cu temperatură plăcută. Complexul dispune de trei bazine, iar bazinul principal pentru adulți are apa la aproximativ 26°C. Pentru copii există un bazin cu adâncimea de 40 cm, trei tobogane cu apă și locuri de joacă, iar cei foarte mici au propriul bazin baby, cu o adâncime de doar 15 cm.

Asta transformă Clujana într-un loc potrivit atât pentru cei care vor să înoate și să se răcorească, cât și pentru familiile care vin cu copiii și vor să petreacă mai multe ore la piscină.

Iar când apa este curată și temperatura potrivită, parcă nici nu mai contează că ești la câteva minute de centrul Clujului.

Curățenie, relaxare și oameni care vin să se simtă bine

Clujana are acel aer de ștrand adevărat, fără prea multe artificii: șezlong, umbrelă, apă, soare, muzică și oameni veniți să se relaxeze.

Zonele verzi și spațiile pentru copii completează atmosfera, iar complexul dispune inclusiv de gazon și locuri de joacă.

Este genul de loc în care vii pentru câteva ore și te trezești că ai petrecut aproape toată ziua.

Un mare plus îl reprezintă atmosfera. Oameni faini, familii, copii și grupuri de prieteni, fiecare venit pentru același lucru: câteva ore în care să lase orașul și agitația deoparte.

 

Și mâncarea? Una dintre surprizele plăcute

O zi la piscină fără ceva bun de mâncat parcă nu este completă.

În incinta Clujana există Grill Bar în aer liber, precum și pizzerie și bar interior, astfel că nu trebuie să pleci din complex atunci când apare foamea.

Preparatele proaspete, mâncarea gustoasă și servirea atentă completează experiența. Exact ceea ce îți dorești după câteva ore de înot și stat la soare: ceva bun, proaspăt și servit fără să transformi masa într-o aventură.

Iar când ai parte și de oameni amabili și o servire pe măsură, experiența devine cu atât mai plăcută.

Prețuri bune pentru ceea ce primești

Pentru sezonul 2026, accesul costă 65 de lei pentru adulți de luni până vineri și 75 de lei în weekend și de sărbătorile legale. După ora 17:00, tariful pentru adulți scade la 55 de lei.

Copiii între 2 și 14 ani plătesc 55 de lei, respectiv 45 de lei după ora 17:00, iar pentru copiii sub 2 ani accesul este gratuit.

Și există un detaliu important: în preț sunt incluse parcarea, șezlongul și umbrela, în limita disponibilității, precum și accesul la piscine și facilitățile ștrandului.

Programul este generos: 08:00 – 20:00, în fiecare zi.

Clujana are acel „ceva” care te face să revii

Poate că acesta este cel mai simplu mod de a descrie experiența.

Nu trebuie să fie un resort la sute de kilometri distanță ca să te simți bine.

Apă caldă, piscine curate, mâncare delicioasă și proaspătă, servire atentă, șezlong, umbră, copii care se distrează și acel vibe relaxat de vară.

Toate, chiar în Cluj-Napoca.

Într-un oraș în care o simplă ieșire de weekend poate deveni rapid costisitoare, Clujana continuă să ofere o alternativă pentru cei care vor să transforme o zi obișnuită de vară într-o mică escapadă.

Ștrandul Clujana nu încearcă să fie o destinație exotică. Și poate tocmai aici este farmecul lui: îți oferă senzația de vacanță fără să pleci din Cluj.

Uneori, pentru o zi reușită, chiar nu ai nevoie de mai mult: soare, apă caldă, ceva bun de mâncat și oamenii potriviți în jurul tău.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Zâmbetul care se schimbă fără să observe nimeni. Tehnologiile moderne de albire și aparatele transparente, disponibile la Clinica Diacicov din Cluj

Stefan Petre

Published

on

Dinți mai albi sau mai drepți, dar fără luni întregi în care aparatul dentar să fie primul lucru pe care îl observă ceilalți? Stomatologia modernă a schimbat radical modul în care poate fi îmbunătățit un zâmbet, iar la Clinica Stomatologică Diacicov din Mărăști tehnologia ocupă un loc important în această transformare.

Există un moment în care te uiți la o fotografie și observi ceva ce până atunci ai ignorat: culoarea dinților, poziția lor sau pur și simplu faptul că zâmbetul nu mai arată exact așa cum ți-ai dori.

Pentru mulți pacienți, însă, următorul gând este: „Nu vreau un aparat dentar metalic” sau „Mi-e teamă că albirea îmi va afecta dinții”.

Tocmai aici intervin soluțiile moderne.

Albirea dentară nu mai înseamnă doar „dinți cât mai albi”

La Clinica Stomatologică Diacicov, obiectivul unei proceduri estetice este obținerea unui rezultat adaptat pacientului, nu a unei nuanțe artificiale.

Albirea profesională este realizată controlat, după evaluarea prealabilă a sănătății dinților și gingiilor. Medicul poate stabili dacă pacientul este un candidat potrivit pentru procedură și ce abordare este indicată.

Este o diferență importantă față de produsele de albire cumpărate și utilizate fără o evaluare stomatologică.

Înainte de procedură pot fi identificate probleme precum cariile, sensibilitatea dentară sau afecțiunile gingivale care necesită atenție înainte ca estetica să devină prioritatea principală.

Un zâmbet frumos trebuie să fie, înainte de toate, un zâmbet sănătos.

Aparatul dentar pe care ceilalți aproape că nu îl văd

Poate cea mai interesantă schimbare din ortodonția ultimilor ani este apariția sistemelor de alignere transparente.

La Clinica Diacicov este disponibil sistemul Spark, o alternativă modernă la aparatele dentare clasice pentru cazurile în care medicul ortodont stabilește că tratamentul cu alignere este potrivit.

În locul bracketurilor și sârmelor metalice, pacientul poartă o succesiune de gutiere transparente, realizate pentru deplasarea progresivă și controlată a dinților.

Marele avantaj?

Sunt discrete.

În conversațiile obișnuite, la serviciu, la facultate sau într-o fotografie, alignerele sunt mult mai puțin evidente decât un aparat dentar convențional.

Le dai jos când mănânci

Există și un avantaj extrem de practic.

Alignerele sunt detașabile.

Pacientul le poate îndepărta atunci când mănâncă și când își efectuează igiena dentară, apoi le repoziționează conform recomandărilor medicului.

Asta poate face mai simplă menținerea igienei orale comparativ cu situațiile în care există bracketuri fixe, însă succesul tratamentului depinde foarte mult de disciplină: alignerele trebuie purtate numărul de ore recomandat de medic.

Cu alte cuvinte, tehnologia ajută enorm, dar pacientul rămâne o parte esențială a tratamentului.

De la scanarea 3D la zâmbetul planificat digital

Și aici lucrurile devin cu adevărat interesante.

Stomatologia digitală permite ca anumite tratamente să fie planificate pornind de la o scanare digitală 3D a danturii.

În locul abordării clasice, medicul poate analiza digital poziția dinților și poate construi planul ortodontic în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

Pentru tratamentele cu alignere, fiecare etapă face parte dintr-un plan stabilit individual.

Nu există două zâmbete identice și, implicit, nici două tratamente care ar trebui privite exact la fel.

Albire sau îndreptarea dinților? Uneori răspunsul este: ambele, dar în ordinea corectă

Aici apare una dintre greșelile frecvente.

Când cineva își dorește o schimbare estetică, tentația este să înceapă direct cu procedura care produce diferența vizibilă cea mai rapidă.

Medicul stomatolog privește însă imaginea completă.

Poziția dinților, mușcătura, sănătatea gingiilor, eventualele carii, sensibilitatea și culoarea naturală a dinților trebuie evaluate înainte de stabilirea unui plan.

Pentru un pacient poate fi suficientă albirea profesională.

Pentru altul, schimbarea majoră poate veni din corectarea poziției dinților.

Iar pentru alt pacient poate fi indicată o combinație de proceduri realizate într-o anumită ordine.

De aceea, transformarea zâmbetului începe cu un consult, nu cu alegerea unei proceduri de pe internet.

Un zâmbet nou, fără o schimbare care să strige „mi-am făcut ceva”

Poate aceasta este direcția cea mai interesantă a stomatologiei estetice moderne.

Rezultatele tot mai căutate nu sunt cele exagerate, ci cele care îi fac pe ceilalți să observe că arăți mai bine fără să identifice imediat ce s-a schimbat.

Dinți mai luminoși.
O poziție mai armonioasă.
Un zâmbet mai echilibrat.
Mai multă încredere atunci când apare camera telefonului.

Iar posibilitatea de a combina evaluarea medicală, tehnologia digitală, albirea profesională și ortodonția transparentă face ca drumul până la acel rezultat să fie astăzi foarte diferit față de ceea ce însemna stomatologia în urmă cu câțiva ani.

La Clinica Stomatologică Diacicov din Mărăști, Cluj-Napoca, pacienții pot afla în urma consultației ce soluție este potrivită situației lor și dacă tratamentul cu alignere transparente Spark sau albirea profesională reprezintă o opțiune pentru zâmbetul pe care și-l doresc.

Pentru că uneori schimbarea pe care o observă toată lumea poate începe cu un tratament pe care aproape nimeni nu îl vede.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Peek & Cloppenburg deschide un flagship store de 3.600 mp în RIVUS Cluj-Napoca

Stefania Heinz

Published

on

Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri multibrand din Europa își consolidează prezența la Cluj-Napoca. Peek & Cloppenburg va deschide în RIVUS un flagship store spectaculos, desfășurat pe două niveluri și aproximativ 3.600 mp, unde clujenii vor găsi peste 100 de branduri, inclusiv nume premium și colecții exclusive.

RIVUS Cluj-Napoca continuă să dezvăluie numele importante care vor face parte din cea mai mare zonă de retail din România. Noul proiect mixed-use dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, printr-o investiție de 550 de milioane de euro, va găzdui un magazin flagship Peek & Cloppenburg.

Magazinul va avea o suprafață de aproximativ 3.600 mp, dispusă pe două niveluri, și va propune un concept de shopping premium, într-un spațiu modern, generos și organizat în secțiuni dedicate și tematice.

https://www.facebook.com/Vizual.Art

Peste 100 de branduri sub același acoperiș

Peek & Cloppenburg este cunoscut pentru conceptul său multibrand, care aduce într-un singur magazin atât branduri internaționale renumite, cât și mărci exclusive P&C.

În total, retailerul oferă peste 100 de branduri, cu opțiuni pentru stiluri, vârste și ocazii diferite. Noul flagship store din RIVUS este gândit pentru a transforma cumpărăturile într-o experiență în sine, nu doar într-o simplă vizită la magazin.

Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS, spune că noul parteneriat confirmă interesul brandurilor internaționale pentru proiect și pentru piața regională:

„Parteneriatul cu Peek & Cloppenburg ajunge astfel la a treia locație în portofoliul nostru, după cele din Palas Iași și Iulius Town Timișoara, și avem convingerea că prin conceptul propus pentru RIVUS, amenajarea cu design unic și integrarea într-un mix de retail atât de divers, cu accent pe experiențele oferite, Peek & Cloppenburg va fi o destinație pentru întreaga regiune.”

Pentru Peek & Cloppenburg, deschiderea din RIVUS va reprezenta cea de-a doua locație a companiei în Cluj-Napoca și un nou pas în strategia de dezvoltare în Europa Centrală și de Est.

Barbara Has, P&C Director Real Estate and Construction, a declarat:

„Deschiderea noului magazin flagship Peek & Cloppenburg în RIVUS, cea mai mare dezvoltare de tip mixed-use din România și cea de-a doua locație a companiei în Cluj-Napoca, marchează un moment important în expansiunea noastră internațională.”

RIVUS prinde contur: peste 400 de magazine și 142.000 mp de retail

RIVUS se află în plin proces de construcție și este dezvoltat pe o suprafață de 14 hectare, pe o fostă platformă industrială.

Una dintre componentele majore ale proiectului va fi zona comercială de 142.000 mp închiriabili, prezentată drept cea mai mare suprafață de retail din România. Potrivit dezvoltatorilor, aceasta este deja închiriată în proporție de aproximativ 80%.

În total, în RIVUS sunt anunțate peste 400 de magazine, inclusiv premiere naționale și regionale, dar proiectul va merge mult dincolo de componenta de shopping.

Conceptul include spații pentru cultură, educație, sport, entertainment, evenimente și birouri, precum și un parc amplu și zone dedicate comunității.

Un nou parc de 52.000 mp și acces la malul Someșului

Una dintre transformările importante aduse de proiect este reconversia unei zone industriale subutilizate și redeschiderea acesteia către oraș.

RIVUS va include un parc de 52.000 mp, în care sunt prevăzuți 700 de arbori maturi și peste 100.000 de plante decorative, alături de acoperișuri verzi și fațade înierbate.

Proiectul prevede și accesibilizarea malului Someșului și realizarea unei conexiuni verzi cu Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura.

Totodată, două clădiri de patrimoniu industrial vor fi reconvertite și integrate în circuitul cultural și public.

Schimbări importante și pentru mobilitatea din zonă

Dezvoltarea RIVUS vine la pachet și cu o serie de investiții în infrastructură. Strategia de mobilitate include realizarea unui pod rutier cu patru benzi peste Someș, două pasarele pietonale și modernizarea străzilor perimetrale.

Proiectul beneficiază de un credit sindicalizat verde de 400 de milioane de euro, prezentat drept cel mai mare acordat până acum unei dezvoltări real-estate din România, finanțarea fiind condiționată de respectarea standardelor LEED Platinum și EDGE Advanced.

În plus, 7 milioane de euro sunt alocate relocării și retehnologizării fabricii Carbochim.

Cine este Peek & Cloppenburg?

Peek & Cloppenburg Group, cu sediile în Düsseldorf și Viena, este unul dintre marii retaileri multibrand de fashion din Europa.

Grupul operează aproximativ 170 de magazine în Europa, precum și cinci magazine online și are aproximativ 16.000 de angajați în 17 țări.

Portofoliul grupului include, pe lângă Peek & Cloppenburg, magazinul dedicat modei masculine ANSON’S, precum și Magasin du Nord.

Prin noul flagship store de aproximativ 3.600 mp, Peek & Cloppenburg devine unul dintre numele importante confirmate în mixul de retail al RIVUS, proiect care își propune să transforme fosta platformă industrială Carbochim într-o nouă destinație urbană și regională pentru Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

ERA Ray – apartamente cu grădină și un nou mod de a trăi în oraș

Dani Muresan

Published

on

ERA Ray – apartamente cu grădină în Cluj-Napoca

Pentru multe familii din Cluj-Napoca, alegerea unei locuințe pornește de la aceeași dilemă: apropierea de oraș și de lucrurile necesare în fiecare zi sau spațiul exterior și intimitatea oferite de o casă.

ERA Ray, cel mai nou proiect din cadrul comunității ERA dezvoltate de Hexagon pe fosta platformă industrială Tehnofrig, pornește tocmai de la această nevoie. Printre cele 122 de apartamente se află și locuințe cu grădină privată, concepute pentru cei care își doresc un spațiu exterior propriu fără să se îndepărteze de oraș.

Apartamentele sunt organizate în două corpuri conectate printr-un lobby comun și răspund unor stiluri de viață diferite. În cazul celor cu grădină, spațiul exterior este gândit ca o continuare firească a interiorului.

O grădină care face parte din locuință

Valoarea unei grădini proprii se vede mai ales în lucrurile obișnuite. Poate fi locul pentru cafeaua de dimineață, un spațiu de joacă pentru copii sau zona în care familia petrece timp împreună.

Grădina nu rămâne astfel o simplă anexă a apartamentului, ci devine un spațiu folosit zilnic, în funcție de nevoile fiecărei familii. Legătura directă cu exteriorul aduce natura mai aproape și schimbă felul în care este trăită locuința.

Această abordare urmează principiile Manifestului Locuirii Firești, filosofia după care este dezvoltată comunitatea ERA. Compartimentările eficiente, suprafețele vitrate, lumina naturală și amenajările peisagistice sunt gândite împreună, cu accent pe confort și pe relația dintre interior și exterior.

Tehnologie integrată discret în locuință

Confortul este susținut și de o componentă tehnică importantă. ERA Ray este dezvoltat peste standardele nZEB și integrează sistemul energetic HEXAGON, bazat pe energie geotermală și solară.

Încălzirea și răcirea sunt realizate prin tavane radiante, ceea ce permite menținerea unei temperaturi uniforme în întreaga locuință. Lipsa radiatoarelor și a unităților interioare vizibile eliberează pereții și oferă mai multă libertate în amenajarea camerelor.

Tehnologia rămâne astfel discretă, dar contribuie direct la confortul zilnic și la eficiența energetică a locuinței.

Lucrurile necesare în fiecare zi, aproape de casă

Grădina proprie răspunde nevoii de spațiu exterior, iar comunitatea din jur completează experiența de locuire prin servicii și facilități de proximitate.

Comunitatea ERA include creșa și grădinița de stat „Micul Pinguin”, cu o capacitate de 120 de copii, precum și peste 1.000 m² de spații verzi dedicate jocului și activităților celor mici.

Grădinile comunitare, locurile de joacă, supermarketul, cafeneaua, centrul de fitness și celelalte servicii de proximitate sunt integrate la câteva minute de locuință.

De la o platformă industrială la o comunitate urbană

ERA Ray face parte din transformarea fostei platforme Tehnofrig într-o zonă rezidențială conectată la oraș. Locuințele, spațiile verzi, facilitățile și serviciile sunt dezvoltate ca părți ale aceleiași comunități.

Pentru cei care își doresc avantajele unui apartament, dar și un spațiu exterior propriu, locuințele cu grădină din ERA Ray aduc împreună confortul urban, intimitatea și contactul direct cu natura.

Mai multe informații despre proiect și locuințele disponibile pot fi găsite pe site-ul ERA Ray.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era