Connect with us

Prin Oras

IULIUS prezintă RIVUS, proiectul de reconversie urbană la Cluj-Napoca: o fostă platformă industrială transformată în spațiu comunitar cu concepte inovatoare de cultură, timp liber și shopping.

Alex Campian

Published

on

Grupul IULIUS lansează RIVUS, cel mai recent proiect de reconversie și regenerare urbană din Cluj-Napoca, aprobat recent de Consiliul Local prin Planul Urbanistic Zonal. Numele RIVUS, derivat din latină și semnificând „râu”, subliniază legătura cu râul Someș. Proiectul transformă 14 hectare de fostă platformă industrială într-un spațiu multifuncțional, oferind comunității acces interactiv la râul Someș. Conceptul arhitectural pune accent pe valorificarea râului, cu un design fluid, elemente naturale și principii de sustenabilitate. Investiția, estimată la peste jumătate de miliard de euro de către IULIUS și Atterbury Europe, va include retail, birouri, cultură, entertainment și un parc, totalizând o suprafață închiriabilă de 165.000 mp. Află mai multe despre acest proiect amplu de reconversie urbană pe www.rivus.ro și pe rețelele de socializare: www.instagram.com/rivuscluj_ și www.facebook.com/rivuscluj.

Conceptul proiectului RIVUS, realizat de renumita firmă de arhitectură olandeză UNStudio, recunoscută la nivel global, reflectă dorințele și nevoile comunității locale. Astfel, RIVUS va integra:

  • Cea mai mare suprafață de retail din România – 145.000 mp (integrând atât mall-ul – 120.000 mp, cât și facilitățile de retail complementare), într-un concept mixed-use care completează experiența de shopping cu servicii și facilități publice și de timp liber
  • Peste 400 de magazine, inclusiv premiere regionale și naționale
  • Peste 30 de restaurante-concept și cafenele cu orientare spre râul Someș
  • Fresh Market pentru producătorii autohtoni
  • Un nou parc și spații verzi amenajate de peste 52.000 mp
  • Grădină japoneză pe acoperiș
  • Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale și office
  • Centru de live arts și sală de spectacole
  • Concepte de entertainment în premieră regională, pentru toate vârstele
  • Cele mai noi tehnologii cinematografice, pentru prima dată în Transilvania, și open air cinema
  • Spații de birouri premium și green – 15.000 mp GLA
  • Investiții în conectivitate și mobilitate alternativă

„RIVUS simbolizează fluxul constant de viață, energie și dezvoltare, elemente care alcătuiesc fundamentul proiectului nostru, care pune accent pe armonia dintre spațiul construit și cel natural, creând astfel simbioza ideală. Propunerea noastră pentru fosta platformă Carbochim are o componentă naturală pronunțată, care constă în amenajarea malurilor râului Someș, întregirea culoarului verde-albastru din zona de nord a orașului și crearea de la zero a unei grădini urbane spectaculoase, care se va întinde pe o treime din suprafața întregului proiect. RIVUS exprimă perfect viziunea noastră și avem convingerea că va deveni, într-un mod natural, nu doar o destinație favorită, ci și un nou reper al Clujului modern, vibrant, sustenabil. Proiectul RIVUS a demarat prin relocarea și retehnologizarea fabricii Carbochim, care acum se află pe o traiectorie nouă, cu perspective de dezvoltare. În prezent, pregătim terenul pentru noul proiect, prin dezmembrarea fostelor hale și ne bucurăm că am înaintat în procesul de autorizare”, a spus Sorin Guttman, Manager RIVUS.

RIVUS Cluj-Napoca va fi primul proiect realizat de UNStudio în România, marcând o premieră pentru celebrul birou de arhitectură olandez în țara noastră.

Proiectul RIVUS aduce în premieră în România arhitecții renumiți de la UNStudio, cunoscuți pentru portofoliul lor impresionant, care include proiecte emblematice precum Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart, Lyric Theatre Complex din Hong Kong, metroul din Doha și Podul Erasmus din Rotterdam.

Conceptul arhitectural al RIVUS pune accent pe valorificarea râului Someș, vizând crearea unei legături între noua dezvoltare, oraș și malul râului, care este în prezent inaccesibil. Designul este inspirat de fluiditatea și caracterul natural al râului, imaginat ca un joc de picături concentrice în apă, traduse în proiect sub forma unor piațete publice cu lumină și vegetație, atât în spațiile interioare, cât și în cele exterioare, cum ar fi grădinile. Liniile fluide ale râului sunt reflectate și în fațada exterioară a clădirilor, în timp ce materialele naturale, precum lemnul și piatra, au fost alese pentru a asigura o integrare armonioasă a vegetației, creând un echilibru estetic și funcțional între interior și exterior.

Suntem foarte conștienți de potențialul pe care regenerarea urbană îl are pentru orașe. În acest sens, este esențial să căutăm noi modalități de reamenajare a zonelor urbane existente, în așa fel încât să poată oferi ceva înapoi orașului ca întreg, să reactiveze și să însuflețească spațiile și zonele care s-au perimat de-a lungul anilor. Proiectarea pentru consolidarea și susținerea comunităților înseamnă să creezi locuri care aduc oamenii laolaltă”, a declarat Ben van Berkel, fondator și arhitect principal UNStudio.

„Sunt foarte mândru că avem ocazia să realizăm la Cluj primul nostru proiect din România. Este foarte interesant să vedem că putem conecta această veche zonă industrială la Parcul Armătura, amenajat recent. Dorim să aducem și oamenii din zona Carbochim înapoi spre apă, pentru a continua centura verde de-a lungul râului”, a spus Arjan Dingsté, Director și Senior Architect UNStudio.

RIVUS va deveni cea mai mare destinație de entertainment și shopping din România, oferind o combinație unică de concepte culturale, opțiuni de petrecere a timpului liber și branduri în premieră națională. Această dezvoltare multifuncțională va aduce un mix inovator de experiențe pentru comunitate, consolidându-se ca un punct de atracție major în peisajul urban din Cluj-Napoca.

RIVUS se conturează ca cel mai amplu lifestyle center din România, devenind un epicentru al entertainmentului și shoppingului din țară. În RIVUS Mall, vizitatorii vor găsi branduri internaționale mult așteptate și magazine reprezentative pentru marii retaileri din diverse segmente precum home&deco, health&sports, fashion și divertisment. De asemenea, proiectul pune un accent deosebit pe susținerea producătorilor și antreprenorilor locali, creând un spațiu în care fiecare membru al comunității se va regăsi. Cu funcțiuni dedicate familiilor și o ofertă extinsă de peste 400 de magazine, RIVUS va deveni principala destinație pentru modă, lifestyle și entertainment.

RIVUS aduce în premieră națională soluții inovatoare de petrecere a timpului liber, inclusiv prima sală de spectacole integrată într-un centru comercial și un centru de arte performative, RIVUS Live Arts, care va fi gestionat în parteneriat cu mediul cultural clujean și amplasat în fosta hală cu arcade a Carbochim. Clădirea administrativă din cărămidă roșie a fostului sit industrial va fi, de asemenea, păstrată și transformată în RIVUS Hub, un spațiu dedicat birourilor și serviciilor.

Proiectul pune un accent special pe familii, incluzând spații de joacă, concepte de divertisment în premieră națională, tehnologii cinematografice avansate, cinema în aer liber, concepte educaționale, facilități pentru sport și wellness, și un hub medical ce va acoperi multiple discipline.

RIVUS va deveni, de asemenea, o platformă de promovare a producătorilor locali și un punct de întâlnire al gastronomiei și atmosferei vibrante, prin includerea unui concept Fresh Market și a 30 de locații-concept, restaurante și cafenele tematice, toate cu terase amplasate în noua grădină creată de la zero.

Pe lângă componentele de retail și entertainment, dezvoltarea include și aproximativ 15.000 mp de spații office premium, care vor sprijini extinderea companiilor multinaționale la nivel local, oferind oportunități de creștere profesională și contribuind la consolidarea economică a regiunii.

RIVUS Garden contribuie la crearea unei conexiuni verzi de 14 hectare în nordul Clujului

RIVUS Garden va reprezenta ancora verde a proiectului, aducând în inima orașului un parc de 52.000 mp, realizat în colaborare cu peisagiști locali și internaționali. Acest parc se va adăuga la spațiile verzi deja modernizate din proximitate, cum sunt parcurile Armătura și Feroviarilor, creând o rețea verde care va contura râul Someș cu aproximativ 14 hectare de spații amenajate pentru promenadă și recreere.

În RIVUS Garden, vizitatorii vor putea admira peste 700 de arbori maturi, cu vârste de până la 60 de ani și înălțimi de până la 13 metri, inclusiv copaci recuperați de pe fosta platformă industrială, alături de peste 100.000 de plante decorative de diverse dimensiuni. Clădirea principală de retail va fi prevăzută cu fațade înierbate și un acoperiș verde, care va integra, de asemenea, o grădină japoneză, contribuind la un peisaj armonios și sustenabil.

Continuând tradiția proiectelor similare dezvoltate la Iași și Timișoara, IULIUS acordă o atenție deosebită conectivității urbane. În parteneriat cu Municipalitatea, compania și-a asumat investiții semnificative în infrastructura orașului, incluzând construcția unui nou pod rutier peste Someș, două poduri pietonale, modernizarea unor străzi din apropiere și implementarea de soluții pentru sistematizarea traficului. De asemenea, proiectul va sprijini mobilitatea urbană prin amenajarea unei infrastructuri velo, aliniate la strategia autorităților locale.

RIVUS va beneficia de aproximativ 4.800 de locuri de parcare, atât subterane, cât și supraterane, dintre care 900 vor fi echipate cu stații de încărcare pentru mașini electrice, și de 2.500 de spații pentru parcarea bicicletelor, facilitând astfel accesul eco-friendly.

Investiția va fi realizată de companiile IULIUS și Atterbury Europe și se află în faza de obținere a autorizației de construire. Prima etapă a lucrărilor, care implică dezmembrarea fostelor hale industriale, este aproape finalizată, aceasta desfășurându-se independent de procesul de avizare și autorizare a noului proiect.

 

Despre IULIUS

Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani. Portofoliul său include peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Centrele comerciale sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite. Compania IULIUS deţine şi 15 clădiri de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 27.000 de angajați.

www.rivus.ro

Facebook Comments Box

Prin Oras

3 zile fără apă în Cluj! A fost nevoie să spargă drumul pentru a înlocui conducta veche

Stefania Heinz

Published

on

O intervenție amplă a avut loc astăzi în județul Cluj, pe conducta principală de aducțiune DN 600, care leagă Cluj-Napoca de Gherla și Dej. Pentru efectuarea lucrărilor, echipele au spart drumul și au îndepărtat placa de beton care acoperea vechile vane.

Ulterior, ansamblul de vane și robineți a fost tăiat și extras, urmând ca în locul acestora să fie montate componente noi.

„Operațiunea de tăiere și extracție a ansamblului de vane și robineți s-a încheiat. Urmează etapa de înlocuire și montare a noului grup de vane”, au declarat reprezentanții Companiei de Apă Someș.

Intervenția a dus la întreruperea furnizării apei potabile în mai multe localități din județ în perioada 20–23 mai. Din același motiv, zeci de școli au fost închise temporar, din considerente de igienă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

Record pe piața imobiliară: IULIUS și Atterbury Europe atrag 400 milioane de euro pentru reconversia urbană RIVUS din Cluj

Tudor Calinescu

Published

on

Proiectul RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, marchează un moment istoric în industria imobiliară din România, prin obținerea unui credit sindicalizat record de 400 milioane de euro – cea mai mare finanțare acordată vreodată unei noi dezvoltări real-estate din țară. Finanțarea este asigurată de patru instituții de prestigiu: Erste Bank (Lead Arranger), Banca Comercială Română (BCR), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și BRD Groupe Société Générale.

Un proiect mixt cu impact major pentru oraș

RIVUS redă comunității clujene 14 hectare de fostă platformă industrială (Carbochim), transformate într-un ansamblu multifuncțional cu o diversitate unică în România: spații de retail, office, cultură, entertainment și zone verzi. Valoarea totală a investiției depășește 500 de milioane de euro, iar proiectul este în prezent în faza de obținere a autorizației de construire.

Viziune urbană sustenabilă și integrată în oraș

Proiectul de reconversie urbană transformă un teren brownfield într-un nou pol de dezvoltare urbană, cu o arhitectură semnată de renumitul birou internațional UNStudio. Conceptul pune în valoare râul Someș, care va deveni accesibil publicului, și integrează armonios fosta zonă industrială în țesutul orașului.

RIVUS va include o grădină urbană de peste 52.000 mp, cu peste 700 de arbori (mulți salvați de pe platforma existentă) și 100.000 de plante decorative. Fațadele clădirii principale vor fi înverzite, cu acoperișuri verzi și chiar o grădină japoneză pe acoperiș.

Un proiect verde, certificat internațional

Creditul de 400 milioane de euro este o finanțare verde, acordată datorită respectării celor mai înalte standarde de sustenabilitate – LEED Platinum și EDGE Advanced. Întregul proiect este gândit pentru a respecta principiile de eficiență energetică, mobilitate alternativă și protejare a biodiversității.

RIVUS va include clădiri nZEB (nearly Zero Energy Buildings), materiale naturale, lumină naturală maximă, alei permeabile pentru apă, energie regenerabilă și infrastructură dedicată transportului ecologic. Se vor construi aproximativ 4.800 locuri de parcare, dintre care 900 vor avea stații de încărcare electrică, și 2.500 spații pentru biciclete.

Contribuții majore în infrastructura publică

Prin contract cu municipalitatea, IULIUS și Atterbury vor realiza investiții semnificative în infrastructură, inclusiv:

  • un nou pod rutier peste Someș,

  • două poduri pietonale,

  • modernizarea străzilor din zonă,

  • infrastructură pentru biciclete.

Toate acestea vor susține conectivitatea și mobilitatea verde a orașului.

Cifre-cheie RIVUS Cluj-Napoca

  • 142.000 mp suprafață totală de retail

  • Peste 400 de magazine (inclusiv premiere naționale și regionale)

  • Peste 30 de restaurante și cafenele orientate spre Someș

  • 15.000 mp de birouri premium

  • 2 clădiri industriale reconvertite pentru funcțiuni culturale și servicii

  • Cinematograf de ultimă generație & open-air cinema

  • Centru dedicat live arts – o premieră în România

Declarațiile partenerilor

„Suntem încântați să coordonăm această finanțare verde pentru un proiect atât de ambițios și sustenabil precum RIVUS. IULIUS este un partener de încredere, cu o viziune clară de regenerare urbană responsabilă.”
Marko Brekič, Senior Client Executive, Erste Group Bank AG

„Acest credit continuă seria premierelor pentru IULIUS în domeniul finanțărilor verzi. RIVUS reflectă misiunea noastră de a dezvolta proiecte cu impact economic și social pozitiv, care transformă orașele din România.”
Marius Perșenea, COO IULIUS


Despre RIVUS: Viitorul urban începe la Cluj

RIVUS este cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, dezvoltat pe o platformă industrială utilizată anterior în proporție de doar 30%. Fabrica Carbochim a fost relocată și modernizată cu o investiție de peste 7 milioane de euro, pentru a face loc acestei dezvoltări urbane de ultimă generație.

Proiectul se află în faza de autorizare, după ce Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca în 2023.

Descoperă mai multe detalii pe www.rivus.ro și urmărește noutățile pe:
📷 instagram.com/rivuscluj
📘 facebook.com/rivuscluj

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

La o cafea cu un polițist: Clujenii, invitați să vorbească deschis despre siguranța rutieră ☕🚔

Maria Costea

Published

on

Cum ar fi să discuți față în față, la o cafea, cu un polițist despre problemele din trafic? La Cluj-Napoca se poate. În fiecare marți, într-o cafenea din centrul orașului, clujenii sunt invitați să stea de vorbă deschis cu oamenii legii, într-un cadru relaxat și prietenos.

Astăzi, întâlnirea a fost una specială: alături de polițiști s-au aflat motocicliști experimentați și piloți de raliu. Tema principală? Cum putem reduce împreună incidentele din trafic.

Concluzia a fost clară: atenția la volan salvează vieți. Participanții au subliniat că telefonul mobil și gadgeturile nu au ce căuta în mâinile unui șofer în mișcare, iar viteza trebuie adaptată și menținută în limitele legale, indiferent de experiența la volan sau tipul de vehicul.

Inițiativa „La o cafea cu un polițist” își propune să apropie comunitatea de autorități și să creeze un dialog sincer, pentru un oraș mai sigur.

📍Marțea viitoare, aceeași oră, aceeași cafenea. Ai ceva de spus? Polițiștii te ascultă.

Sursa: TVR Cluj

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite