Sponsorizat
Categories: Prin Oras

La buda publică de lângă Turnul Pompierilor au fost realizate lucrări de conservare, prin acoperirea rahatului cu rumeguș

Sponsorizat
Sponsorizat

Primarul Emil Boc a decis, în luna septembrie a acestui an, să rezilieze contractul de reabilitare al Turnului Pompierilor cu constructorul Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL, care realizase numai 70% din lucrări, cu multă lentoare și cu mare întârziere. Contractul fusese semnat în 13 noiembrie 2018, iar termenul inițial de finalizare a lucrărilor era fixat pentru decembrie 2020.În 10 noiembrie 2021, am aflat că trei firme și subcontractanții lor au depus oferte în cadrul licitației de finalizare a lucrărilor de la Turnul Pompierilor, că pentru efectuarea ”restului” de 30% vom mai scoate de la buget 4,2 milioane de lei și că șantierul va mai dura încă 8 luni, acesta fiind termenul prevăzut pentru terminarea lucrărilor. Într-o primă etapă, lucrările neterminate se vor ”conserva” ”în regim de urgență”, „premergător perioadei de timp friguros”.Timpul friguros a venit deja și primele lucrări de conservare „în regim de urgență” au fost realizate, deocamdată, la buda ad-hoc din dreptul șantierului, de pe strada Tipografiei. Acest veceu public, plin de fecale proaspete de ani de zile, a fost conservat prin acoperirea rahatului cu rumeguș:Investiția pentru conservarea toaletei Pompierilor a costat în jur de 30-40 de lei, prețul celor câteva kilograme de talaș absorbant folosite. Problema e că, după realizarea acestei lucrări ”smart”, buda din buricul târgului a început să fie utilizată nu doar de oameni, ci și de pisicile domestice din zonă, obișnuite la litieră cu acest tip de talaș.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago