„Maimuța Plângătoare” a fost un restaurant și o cârciumă renumită din Cluj, cunoscută în special în perioada interbelică. Localul se afla pe actuala stradă Emil Isac, la numărul 4 în anii 1930 (pe atunci Bartha Miklós), devenind numărul 3 după reorganizarea numerotării în 1941.
În anii ’30, localul purta numele de Grand, dar identitatea sa s-a schimbat radical după ce, deasupra intrării, a fost pictată o maimuță care plângea. Imaginea a atras atenția trecătorilor și clienților, iar restaurantul a fost curând botezat neoficial „Maimuța Plângătoare”. Proprietarul localului era Androvics Sándor.
După instaurarea regimului comunist, restaurantul a fost închis în urma naționalizării, iar clădirea a fost demolată. Însă, în anii ’90, după Revoluție, localul a fost redeschis pe același teren, ca grădină de vară, purtând același nume – de această dată oficial. Maimuța ilustrată de pe firmă dispăruse o vreme, dar ulterior a fost repusă, probabil de un alt proprietar.
Numele cârciumii a devenit celebru în cultura locală și națională după ce scriitorul Bálint Tibor a folosit „Maimuța Plângătoare” ca titlu pentru unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale – o operă cu valențe simbolice și autobiografice.
Documente din 1939 arată că la acea vreme, restaurantul era deținut de Cosma Ana, însă în acea sursă nu apărea explicit numele „Maimuța Plângătoare”.
Clădirea inițială a fost construită la începutul secolului XX, în zona canalizată a pârâului Cigánypatak (zona Házsongárd), în apropiere de clădirea de la nr. 1, care avea o structură similară. Unul dintre proprietarii anteriori ai terenului a fost Stroba József.
Sursă foto : Clujul și clujenii Facebook